X 
Cutremure stiri: 501

O avocată dă asigurări că va lupta pînă cînd poliţistul care a bătut un minor va fi demis

25 aug. 2014,, 16:29   Societate
3496 0
Foto: noi.md
Avocata Ana Ursachi dă asigurări că va lupta pînă cînd locotenent-colonelul de poliţie Vladimir Camuşca, cel care în luna martie curent l-a bătut cu bestialitate pe minorul Alexandru Tihon în liceul în care acesta îşi făcea studiile, va fi demis din funcţie.

Luni, într-o conferinţă de presă la agenţia "Infotag", Ana Ursachi a menţionat că "spre regret, poliţistul Caramuşca este protejat de procurorii Igor Popa, Mihail Pascal şi Ion Brînza, iar în rezultat a fost dispusă încetarea urmăririi penale în acest caz".

"Ca urmare a plîngerii semnate de mine şi de tatăl minorului, procurorul general Corneliu Gurin a repartizat acest dosar unui alt procuror. Prin intermediul acestei conferinţe de presă vreau să bat alarma în privinţa dosarului în cauză şi să spun că există prea mulţi factori care urmăresc scopul de a scoate poliţistul basma curată. Declar însă cu certitudine că voi depune toate eforturile pentru ca poliţistul, cît şi procurorii care împiedică tragerea la răspundere a acestuia, să fie demişi din funcţie", a spus avocata.

Ana Ursachi şi-a exprimat regretul că procurorii Igor Popa, Mihail Pascal şi Ion Brînza au refuzat invitaţia ei de a participa la conferinţa de presă pentru a aduce argumentele proprii în privinţa nevinovăţiei locotenent-colonelului de poliţie Vladimir Caramuşca.

"Aceşti procurori, care au protejat torţionarii de la 7 aprilie, nu merită să se afle în funcţii. Îndemn organele procuraturii să nu-i promoveze, ci să-i sancţioneze sau chiar să-i demită. Cu regret însă, în loc să fie mustraţi şi retrogradaţi, aceştia au fost decoraţi şi promovaţi în funcţii. Cu o astfel de atitudine, reforma procuraturii nu va avea sorţi de izbîndă", consideră avocata, care, în condiţiile în care cei care comit ilegalităţi sînt protejaţi de procurori, se întreabă "care va fi următoarea crimă pe care aceştia o vor proteja?".

În opinia Anei Ursachi, pedepsirea poliţistului care a maltratat minorul va fi unul dintre punctele de pornire pentru realizarea reformei procuraturii.

"În prezent, în cadrul procuraturii dosarele sociale sînt examinate cu o indiferenţă totală, iar poliţiştii şi procurorii se protejează unii pe alţii, aflîndu-se în relaţii de rubedenie. Eu consider că doar sub presiunea societăţii civile şi a presei va fi posibil ca procurorii şi poliţiştii să nu mai comită nelegiuiri", a spus avocata, precizînd că astfel de cazuri compromit definitiv reforma procuraturii.

Ana Ursachi s-a adresat repetat preşedintelui Nicolae Timofti, pentru ca acesta, în calitate de fost judecător, să reacţioneze la nelegiuirile care se comit în cadrul procuraturii.

În cadrul unei conferinţe anterioare, avocata a declarat că pe 23 martie, fără motiv, poliţistul l-a snopit în bătăi în incinta liceului "Mihail Kogălniceanu" din capitală, sub ochii numeroşilor martori, pe Alexandru Tihon, în vîrstă de 12 ani. Caramuşca venise la şcoală ca să-l apere pe propriul fiu, ofensat de cineva, dar a confundat copiii. Avocata a calificat cele întîmplate drept un tratament crud, umilitor, la limita torturii, comise de un funcţionar public.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав