|
Foto: open.az |
În Moldova, în perioada 1 septembrie – 10 decembrie are loc campania „Stop încălcărilor: 100 de zile pentru drepturile omului”.
Potrivit agenţiei "Infotag", organizatorii – Centrul de Informare în domeniul Drepturilor Omului şi Consiliul de Experţi pentru Drepturile Omului – desfășoară prima acţiune a campaniei marţi, la ora 11.30, lîngă Guvern.
În cadrul acţiunii participanţii vor discuta trei teme: Analiza implementării de către Guvernul Republicii Moldova a recomandărilor Evaluării Periodice Universale, mecanism ONU (perioada aprilie-iunie 2014); constatările din cadrul Studiului discriminării în sistemul şcolar; persecuţiile din partea poliţiei la adresa organizaţiilor sectorului civic pentru activitatea în apărarea drepturilor omului.
De asemenea, pe parcursul a 100 de zile vor avea loc reuniuni cu sursele mass-media, vor fi prezentate rezultatele diferitor rapoarte de monitorizare, for fi date recomandări autorităţilor şi persoanelor responsabile, vor fi demonstrate cazuri de încălcare a drepturilor omului. Apărătorii drepturilor promit să publice numele persoanelor care au încălcat drepturile omului, inclusiv demnitari şi instituţii de stat.
Campania se va încheia pe 10 decembrie, de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.
Adăuga comentariu