X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Gherman va participa la reuniunea informală a miniştrilor de externe ai statelor membre ale Parteneriatului Estic

8 sep. 2014,, 13:15   Societate
3771 0
Foto: noi.md
Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, va efectua în perioada 8-9 septembrie 2014 o vizită oficială în Republica Azerbaidjan.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Serviciul de presă al MAEIE, programul vizitei include întrevederi cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliev, prim-ministrul Artur Rasizade şi ministrul Afacerilor Externe, Elmar Mammadiarov.

În cadrul discuţiilor cu oficialii azeri vor fi abordate subiecte ce ţin de stadiul actual al relaţiilor bilaterale şi modalităţile de impulsionare a acestora, în special, a raporturilor comercial-economice moldo-azere şi cooperării în domeniul energetic.

Totodată, la Baku, ministrul Natalia Gherman va participa la reuniunea informală a miniştrilor de externe ai statelor membre ale Parteneriatului Estic, la care va fi prezent şi comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, Stefan Füle.

Subiectul principal al reuniunii ţine de dezvoltarea Parteneriatului Estic, inclusiv stabilirea priorităţilor pentru următorul summit de la Riga, preconizat pentru luna mai 2015, în timpul preşedinţiei letone a Consiliului Uniunii Europene.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?