|
Foto: 655.md |
Primul congres naţional al forţelor patriotice din Moldova „Moldova mare – 655”, dedicat celei de-a 655-a aniversări a statalităţii moldoveneşti, va avea loc la Chişinău în luna octombrie curent. Se preconizează că la congres vor participa peste 30 de organizaţii obşteşti şi politice, informează Serviciul de presă al Uniunii popular-patriotice „Moldova Mare”.
În cadrul Congresului vor fi audiate rapoarte despre situaţia din domeniul politicii interne, externe, precum și ale situației social-economice din țară, vor fi analizate riscurile, provocările şi pericolele în adresa existenţei republicii. De asemenea, urmează a fi prezentate analize ale perspectivelor de dezvoltare a Republicii Moldova.
La 11 iunie 2014, în cadrul întrunirii speciale a Comitetului organizațional pentru organizarea Primului Congres Solemn General Național, a fost luată decizia de a crea mișcarea generală de masă a forțelor patriotice a Moldovei – Uniunea Popular Patriotică „Moldova Mare”.
Inițiatorii creării Uniunii Patriotice au fost distinși activiști sociali și reprezentanți ai clerului, printre care: Episcopul de Bălți și Fălești, Marchel; Bașcanul al UTA Gagauz Yeri și președintele Partidului Regiunilor din Moldova, Mihail Formuzal; președintele partidului politic ”Patrioții Moldovei”, Mihail Garbuz; președintele Comitetului Național ”Moldova 655”, Veaceslav Perju; liderul mișcării ”Moldova Federativă”, Sveatoslav Mazur; baronul țiganilor din Moldova, Artur Cerari; diplomatul Emilian Ciobu și alții.
Adăuga comentariu