X 
Cutremure stiri: 501

Ambasadorul Franţei: Alegerea europeană a Moldovei este evidentă

7 oct. 2014,, 10:45   Societate
2726 0
Foto: europolitic.fr
Alegerea europeană a Moldovei este evidentă şi trebuie să ofere rezultatele aşteptate de cetăţeni. O astfel de opinie a exprimat luni, la întrevederea cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, noul ambasador al Franţei în Moldova, Pascal Vagogne.

Potrivit agenţiei "Infotag", care face referire la Serviciul de presă al Parlamentului, părţile au discutat relaţiile dintre cele două state, situaţia din Moldova în ajunul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, succesele republicii pe calea integrării europene.

Spicherul a apreciat înalt susţinerea acordată de Franţa, rugîndu-i pe parlamentarii francezi să găsească o posibilitate de a accelera procesul de ratificare a Acordului de asociere RM-UE.

"Liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană şi semnarea Acordului de asociere au fost posibile şi graţie sprijinului acordat de către Franţa, alături de alţi susţinători puternici din UE", a spus el.

Potrivit lui Corman, succesele obţinute sînt "fundamentul procesului de integrare europeană, un început pentru modernizarea ţării în baza modelului european, care trebuie accelerată după alegerile din noiembrie".


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав