Foto: agendadeiasi.ro |
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 6.0 grade, a avut loc, marți dimineață, în Noua Zeelandă, în apropiere de oraşul Christchurch, relatează BBC News. Seismul a fost urmat de 30 de replici în doar patru ore.
Cutremurul s-a produs cu puţin înainte de ora locală 07.00 (luni, 20.00 ora României), la aproximativ 100 de kilometri vest de Christchurch. Acest seism a fost unul dintre cele mai puternice din Noua Zeelandă de la cel din 2011 produs în Christchurch şi soldat cu 185 de morţi.
Serviciul neozeelandez de monitorizare a dezastrelor GeoNet a precizat că seismul s-a produs la o adâncime de cinci kilometri și a fost urmat de 30 de replici cu magnitudinea de până la 4,2 grade în doar patru ore.
"În secvenţa de replici tipică, ne putem aştepta ca cea mai puternică dintre ele să ajungă la magnitudinea de 5" grade, afirmă serviciul neozeelandez. Până în prezent nu au fost anunţate victime sau pagube materiale.
Adăuga comentariu