|
Foto: kp.md |
Ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Farit Muhametșin, și directorul general al SA „Moldovagaz”, Alexandr Gusev, au lansat acțiunea de aprindere a focului veșnic la memorialele din patru orașe ale republicii.
Potrivit informațiilor oferite agenției „Infotag” de Serviciul de presă al Ambasadei Rusiei în Republica Moldova, ea a fost prilejuită de a 70-a aniversare a Marii Victorii. Acțiunea a fost lansată pe 2 mai la Comrat. Focul veșnic a fost transmis pe 5 mai la Cahul, iar pe 6 și, respectiv, 8 mai, acesta va ajunge la Soroca și Bălți.
Luînd cuvîntul la Comrat, ambasadorul Rusiei a adus mulțumiri conducerii SA „Moldovagaz” pentru contribuția la gazificarea memorialelor militare, inițiată în luna mai a anului trecut prin aprinderea focului veșnic la Complexul Memorial „Capul de pod Șerpeni”.
La ceremonia solemnă au participat și reprezentanții Guvernului orașului Sankt-Petersburg, în frunte cu președintele Comitetului pentru dezvoltarea antreprenoriatului și pieței de consum Elighiz Kaciaev.
Adăuga comentariu