Фото: Mazda |
Mazda CX-5 cu numărul 1.000.000 a ieşit de pe linia de asamblare la sfârşitul lunii aprilie. SUV-ul popular compact a atins acest prag la mai puţin de trei ani şi jumătate de la intrarea în producţie, la sfârşitul anului 2011. Mazda3 este singur model al companiei care a atins mai repede acest volum.
Introdus într-un segment global cu creştere rapidă în februarie 2012, primul crossover compact produs de Mazda a fost şi primul model care a inclus gama completă de tehnologii SKYACTIV şi design-ul KODO – Soul of Motion. CX-5 a inaugurat astfel, o nouă eră la Mazda, care a ajutat constructorul în drumul său spre succes. Modelul a câştigat mai mult de 60 de premii* în intreaga lume, inclusiv prestigiosul Maşina Anului în Japonia 2012-2013, precum şi numeroase distincţii de cel mai bun SUV şi cel mai bun crossover. A fost cel mai bine vândut SUV în Japonia în 2012 şi 2013 şi este, de asemenea, cel mai popular model Mazda în mai multe pieţe europene, inclusiv în Germania**.
"Sunt încântat să văd că CX-5 ajunge la pragul de 1 milion de unităţi în numai trei ani şi cinci luni", a declarat Masashi Otsuka, managerul de program CX-5. "Aş dori să-mi exprim recunoştinţa faţă de oamenii din întreaga lume, care au apreciat şi sprijinit CX-5. Suntem hotărâţi să continuăm consolidarea acestui model în viitor pentru a ne asigura că rămâne o alegere populară în rândul persoanelor cu un stil de viaţă activ şi că va atrage mai mulţi clienţi."
Adăuga comentariu