X 
Cutremure stiri: 501

Parlamentul francez a aprobat noul plan de salvare a Greciei

16 iul. 2015,, 11:20   Externe
1943 0

Foto: trenutno.info

Parlamentul francez a aprobat miercuri noul plan de salvare a Greciei, deşi numeroşi parlamentari au criticat prevederile foarte dure ale acordului.

Adunarea Naţională (Camera inferioară a Parlamentului francez) a aprobat acordul cu 412 voturi pentru şi 69 împotrivă, iar Senatul l-a adoptat cu 260 de voturi pentru şi 23 împotrivă.

Într-un discurs lung şi ferm, premierul Manuel Valls i-a acuzat pe oponenţii acordului că încearcă să scoată Grecia din zona euro. "Nu poate exista un Grexit, nici un Grexit temporar, o idee veche, absurdă şi periculoasă", a declarat Valls, citat de site-ul TheLocal.fr.

"Aud vorbindu-se despre umilire. Dar umilirea ar fi fost ca (Grecia) să fie scoasă din uniunea monetară - unii poate voiau asta - în timp ce majoritatea covîrşitoare a grecilor doreşte menţinerea" în zona euro, a adăugat el.

Mai mulţi membri ai Parlamentului au criticat acordul pentru că impune Greciei mai multă austeritate şi controale externe, în schimbul unui plan de ajutor pe trei ani în valoare de pînă la 86 de miliarde de euro.

Dar Valls a apreciat că planul de salvare are condiţii normale. "Reformele sînt necesare pentru că - trebuie s-o spunem - acestea nu au fost niciodată implementate", a subliniat premierul francez.

"Acest acord nu este un cec în alb tocmai pentru că le cerem multe grecilor, nu doar ca să-i pedepsim, ci ca să-i însoţim într-o redresare economică vitală", a adăugat el.

Înaintea votului, majoritatea parlamentarilor socialişti au fost de acord că planul este singura opţiune pentru a menţine Grecia în zona euro.

Parlamentele din mai multe state membre ale zonei euro trebuie să voteze planul de salvare a Greciei. La rîndul său, Parlamentul de la Atena a aprobat în cursul nopţii de miercuri spre joi, după dezbateri tensionate, principalele condiţii economice stabilite de Guvernul Alexis Tsipras cu liderii Eurogrupului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав