Cutremure stiri: 505

Statele Unite, dispuse să iniţieze negocieri nucleare cu regimul nord-coreean

28 iul. 2015,, 15:20   Externe
1939 0

Foto: antena3.ro

Statele Unite sînt dispuse să aibă o atitudine flexibilă în negocierea unui acord nuclear cu regimul din Coreea de Nord, afirmă emisarul special american Sydney Seiler.

"Acordul nuclear cu Iranul demonstrează valoarea şi posibilităţile pe care le oferă negocierile", a declarat Sydney Seiler, emisarul special american pe tema negocierilor nucleare cu regimul de la Phenian, citat de cotidianul The Guardian.

"Acordul a demonstrat disponibilitatea noastră, cînd avem omologi dispuşi la negocieri, şi demonstrează flexibilitatea atunci cînd Coreea de Nord ia decizia de a alege alt drum", a explicat Seiler.

Într-un discurs rostit sîmbătă, liderul regimului stalinist de la Phenian, Kim Jong-Un, a făcut declaraţii împotriva Statelor Unite.

"A trecut definitiv vremea în care Statele Unite ne şantajau cu arme nucleare. Acum sîntem noi o sursă de temeri pentru Statele Unite", a spus Kim Jong-Un, într-un discurs în faţa veteranilor, referindu-se la presupusele capabilităţi atomice ale Coreei de Nord.

Săptămîna trecută, Coreea de Nord anunţa că nu este interesată de negocieri cu Statele Unite privind programul nuclear.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав