Cutremure stiri: 501

Investitor american: Situația din China depășește orice imaginație

25 aug. 2015,, 05:00   Externe
11157 4

Foto: rusvesna.su

Situația financiară din China devine mai încordată pe zi ce trece și nu dă semne de revenire prea curând. Un investitor american deja vorbește despre ce este mai rău. James Chanos, investitor american manager de fond de investiții și fondatorul companiei de consultanță în investiții Kynikos Associates, a declarat, zilele trecute, la o emisiune televizată a CNBC: „Orice ați crede acum despre China, este mai rău decât atât”.

Potrivit acestuia, investitorii încă riscă să subestimeze cât de mult a încetinit cea de-a doua cea mai mare economie a lumii. Vineri a fost cea de-a patra zi cosecutivă de scăderi și pentru cei mai importanți indici bursieri ai piețelor de capital americane, scrie cnbc.com.

„Scăderea Chinei, printre alte îngrijorări macroeconomice, a speriat investitorii globali. Manipularea Beijingului a punctelor maxime de activitate pe piața bursieră a generat răspunsuri de panică din partea investitorilor și devalorizarea recentă a monedei le-a dat o pauză investitorilor”, a mai explicat Chanos.

Potrivit acestuia, oamenii încep să realizeze că „guvernul chinez nu este omnipotent și omniscient”. Mai mult decât atât, „de fapt, la fel ca și noi toți, uneori acesta nu are o direcție”, a mai spus investitorul citat. Acesa a mai declarat că investitorii ar trebui să uite de performanța indicelui Shanghai Composite și să se focuseze în schimb pe felul în care scăderea creșterii PIB-ului Chinei și a consumului chinez ar putea afecta companiile americane.

Îngrijorările referitoare la cererea din China, unul dintre cei mai mari consumatori de energie din lume, a pus presiune pe prețul mărfurilor, care se situează deja pe un trend de scădere. Prețul petrolului a scăzut din nou vineri până la 40 dolari pe baril, la cel mai mic nivel din 2009.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав