Foto: arena.md |
Contractarea împrumutului de 150 de milioane de euro de la Guvernul României a fost o măsură optimă, în condițiile în care negocierile cu FMI, de obicei, durează o perioadă îndelungată de timp. Opinia aparține analistului politic Vasile Croitoru și a fost exprimată pentru NOI.md.
Potrivit interlocutorului, autoritățile Republicii Moldova au apelat la această măsură pentru a nu permite adîncirea găurii bugetare și scăparea situației de sub control.
„Factorii de decizie au înțeles că, indiferent cum te înțelegi cu FMI-ul, banii vor ajunge cu întîrziere, iar oferirea ajutorului de 150 de milioane de euro din partea statului român într-un termen foarte scurt, va înlătura problemele existente. România s-a dovedit a fi un colac de salvare în acest caz”.
„FMI-ul are propriile sale reguli vizavi de statele din cadrul sistemului relațiilor internaționale, iar faptul că nu a fost semnat memorandumul cu Republica Moldova nu trebuie privit ca pe o tragedie. În Moldova au fost perioade în care au fost înghețate relațiile cu FMI pe o perioadă de șapte ani”, a punctat Croitoru.
Analistul politic nu exclude că situația din jurul tratativelor cu FMI s-a complicat și din cauza demisiei guvernatorului BNM, Dorin Drăguțanu. „Aici trebuie de analizat dacă a fost pur și simplu o coincidență sau un lucru gîndit de Drăguțanu împreună cu anumite forțe pentru a bloca semnarea unui memorandum cu FMI”, a explicat Vasile Croitoru.
Intervievatul a calificat drept speculații opiniile unor analiști precum că România ar susține guvernarea coruptă de la Chișinău, prin acordarea creditului de 150 de milioane.
„Atît Guvernul României, cît și FMI-ul încearcă să prevină o degradare a situației sociale și economice, probleme care se răsfrîng direct asupra calității vieții oamenilor. Cum guvernarea va pune în aplicare aceste acorduri deja este o altă chestiune”, a spus Croitoru.
Adăuga comentariu