X 
Cutremure stiri: 505

Mini-summit pe tema migraţiei, duminică la Bruxelles

21 oct. 2015,, 16:55   Externe
2061 0

Foto: ruvr.ru

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker i-a convocat pe liderii a opt state UE din Europa Centrală şi de Sud-Est, inclusiv din România, dar şi pe liderii Serbiei şi Macedoniei, afectate de un aflux masiv de migranţi, la un mini-summit la Bruxelles, duminică, anunţă miercuri CE într-un comunicat.

Avînd în vedere "urgenţa în desfăşurare" în ţările de pe ruta migratorie prin Balcanii Occidentali, Juncker i-a convocat la "consultări mai extinse" pe liderii ţărilor din regiune în vederea unei "mai mari cooperări" şi unei "acţiuni operaţionale imediate", se arată în comunicat.

Întîlnirea - la nivel de şefi de stat şi de guverne se precizează în comunicat - este programată pentru duminică, între orele locale 16.00 (17.00, ora României) şi 19.00 (20.00, ora României) şi este urmată de o cină de lucru, la Berlaymont, sediul CE.

"Obiectul întîlnirii este să se ajungă la concluzii operaţionale comune, care pot fi implementate imediat", precizează Comisia.

La reuniune au fost invitaţi să participe şefii de stat sau de guverne din Austria, Bulgaria, Croaţia, Macedonia, Germania, Grecia România, Serbia, Slovenia şi Ungaria, adaugă aceeaşi sursă.

Preşedintele UE Donald Tusk, preşedinţia luxemburgheză a Consiliului UE şi Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi Antonio Guterres au fost, de asemenea, invitaţi să participe la întîlnirea liderilor europeni, la care urmează să fie prezenţi şi reprezentanţi ai Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO) şi Agenţiei europene pentru managementul cooperării operaţionale la frontierele externe ale statelor membre ale UE (FRONTEX).

Tensiuni diplomatice au izbucnit în contextul blocării migranţilor la frontierele Sloveniei, Croaţiiei şi Serbiei, în urma cărora sute de persoane au stat în noroi, ploaie şi frig.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав