Cutremure stiri: 503

Diacov: De această dată funcțiile nu vor fi partajate în baza unui algoritm

19 ian. 2016,, 12:40   Politică
1269 13

Diacov: De această dată funcțiile nu vor fi partajate în baza unui algoritm
Foto : vfocuse.md

Partajarea portofoliilor ministeriale în noul guvern va efectuată prin consens, și nu după un algoritm riguros, așa cum a fost anterior. Declarația a fost făcută de președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, în cadrul unui interviu pentru NOI.md.

Potrivit politicianului, discuțiile la acest subiect vor fi mai flexibile. „Există o înțelegere că toate partajările se vor face prin consens – fiecare vine cu o propunere de persoană, altcineva propune pe cineva pe care îl consideră mai bun, și se ia o decizie prin compromis. Au fost cîteva discuții la care am fost prezent și s-a spus că egoismul nu este cea mai bună abordare și că nu ar trebui să repetăm modul în care au fost efectuate partajările pînă acum. Dacă, de exemplu, un ministru de la PLDM a făcut față, el ar trebui să rămînă. Dacă ne dorim să schimbăm pe cineva, atunci îl schimbăm. Astăzi, după-masă, vom avea o discuție la această temă”, a explicat Dumitru Diacov.

Democratul a menționat că, atît cei 14 foști deputați comuniști, cît și cei șapte liberal-democrați care s-au angajat să susțină Guvernul Filip vor obține anumite poziții în noul guvern. „Ei sînt subiecți în discuții și vor avea posibilitatea să-și spună punctul de vedere, să propună pe cineva. Nu va fi așa de strict cum a fost dățile trecute”, a spus Dumitru Diacov.

În opinia politicianului, dincolo de faptul că este un guvern de coaliție, prim-ministrul desemnat ar trebui să aibă ultimul cuvînt de spus în stabilirea componenței nominale a cabinetului.

„Trebuie să aplecăm urechea mai mult la ce spune prim-ministrul. Pînă acum au existat antagonisme între partide, însă de data asta sper să nu avem parte de zarvă în jurul formării cabinetului. Prim-ministrul ne poate face surprize – să vină cu un nume pe care el îl consideră necesar”, a explicat Diacov.

Întrebat dacă spicherul Andrian Candu își va da demisia, așa cum anunțase anterior Marian Lupu, intervievatul a menționat că după învestirea guvernului, partenerii de negocieri vor continua discuțiile. „Urmează să rezolvăm și alte probleme legate de păstrarea echilibrului în interiorul coaliției”, a spus Diacov.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав