X 
Cutremure stiri: 503

Filip a discutat cu bancherii reforma sistemului bancar

10 feb. 2016,, 11:00   Economie
2938 0
Филип обсудил с банкирами реформы банковской системы
Foto: noi.md
Prim-ministrul Pavel Filip a discutat reformele sistemului bancar în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii Asociaţiei Băncilor din Moldova (ABM) şi conducătorii băncilor comerciale din ţara noastră, la care au mai participat vicepremierul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, şi guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu.

Premierul a menţionat că această discuţie este o continuare a ședinței cu participarea reprezentanţilor businessului, de la finele lunii ianuarie curent, ţinînd cont de importanţa aspectelor privind activitatea băncilor comerciale şi evoluţia situaţiei economice în Moldova. Pavel Filip a vorbit despre priorităţile Guvernului pe termen mediu şi despre obiectivele trasate atît în vederea ameliorării situaţiei în sectorul financiar-bancar, cît şi pentru dezvoltarea economică a ţării.

Premierul a declarat că Guvernul intenţionează să obţină rezultate concrete în realizarea reformelor, referindu-se inclusiv la deciziile adoptate de Cabinetul de miniştri pentru a facilita activitatea agenţilor economici. În acest context, el a specificat rolul băncilor comerciale pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi a climatului investiţional, remarcînd că echipa guvernamentală mizează pe un dialog deschis şi constructiv cu toţi partenerii săi în acest proces.

Participanţii la întrevedere au discutat chestiuni ce țin de ajustarea legislaţiei naționale la standardele internaţionale în domeniul financiar-economic. S-a mai abordat transparentizarea acționariatului societăților pe acțiuni, înlăturarea barierelor anticoncurențiale, reducerea efectelor monopolului de piață și ale concurenței neloiale, identificarea soluțiilor pentru achitarea restanțelor instituțiilor bugetare față de antreprenori și restituirea de TVA din exporturile agenților economici.

Părţile au efectuat un schimb de opinii pe marginea procesului de reformare a sistemului bancar. Prim-ministrul Pavel Filip a menționat că obiectivul Guvernului este edificarea unui sistem bancar stabil şi funcţional în Moldova şi asigurarea dezvoltării economice durabile a ţării.

Președintele Asociației Băncilor din Moldova, Nicolae Dorin, a salutat iniţiativa premierului de a susţine discuţii şi consultări periodice pe subiecte de importanţă majoră cu cei care pun în practică politicile statului în domeniul financiar-bancar şi a propus ca acestea să fie organizate trimestrial.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав