X 
Cutremure stiri: 507

Marea Britanie ar putea majora investițiile în Moldova

2 mar. 2016,, 14:30   Economie
2251 0
Великобритания увеличит инвестиции в Молдову?
Foto: gov.md
Republica Moldova și Marea Britanie intenționează să impulsioneze cooperarea comercial-economică și investițională. Subiectul a fost discutat în cadrul întrevederii dintre viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, și ambasadorul Marii Britanii în Republica Moldova, Philip Batson, informează NOI.md.

Potrivit MAEIE, în cadrul întrevederii au fost abordate mai multe chestiuni actuale de pe agenda relaţiilor bilaterale moldo-britanice. Andrei Galbur a adus mulţumiri pentru susţinerea acordată de Marea Britanie în vederea promovării reformelor, precum şi pentru implicarea activă a ambasadei britanice în promovarea măsurilor de întărire a încrederii între cele două maluri ale Nistrului. Ministrul a subliniat în special importanţa asistenţei tehnice şi financiare în realizarea unor proiecte concrete, cum ar fi cele care vizează buna guvernare, exprimînd speranţa că acestea vor continua şi pe viitor.

Cei doi interlocutori au efectuat un schimb de opinii pe marginea procesului de reglementare a conflictului transnistrean. Ei au reiterat interesul reciproc în dezvoltarea ulterioară a cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, precum şi în consolidarea relaţiilor comercial-economice, inclusiv prin sporirea investiţiilor britanice în Republica Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав