Cutremure stiri: 503

Deputații vor fi învățați cum să refuze cadourile

12 apr. 2016,, 15:55   Politică
2782 5

Deputații vor fi învățați cum să refuze cadourile
Foto : noi.md

Deputați moldoveni vor fi învățați cum să evite conflictele de interese și cum să refuze cadourile.


O serie de reglementări în acest sens se conțin în proiectul Codului de etică și conduită a deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, document elaborat recent de un grup de lucru, notează NOI.md.

Potrivit Președintelui Parlamentului, Andrian Candu, contracararea corupției este imposibilă în lipsa unui corp de deputați integri, care să respecte normele de conduită.

”Codul de etică oferă un cadru juridic bun în lupta cu corupția. Documentul reprezintă nu doar un set de reguli de comportament a deputaților, ci și reguli de etică privind evitarea conflictelor de interese, cînd și cum trebuie refuzate cadourile, angajamentele și invitațiile”, a declarat spicherul astăzi, în cadrul unei dezbateri publice pe marginea acestui proiect.

”Orice comportament neadecvat al unui deputat se răsfrînge asupra întregului corp de deputați, iar faptul că reprezentăm în Parlament mii de cetățeni, care ne-au acordat voturile lor, ne impune să avem un comportament deosebit”, a argumentat la rîndul său liberal-democratul Tudor Deliu.

Codul de etică al deputatului propune un set de reguli de conduită și prevede sancțiuni, în cazul nerespectării acestora. Documentul descrie conduita deputaților în cadrul ședințelor plenare, ale comisiilor permanente, în cadrul relațiilor internaționale și în raport cu publicul.

De asemenea, Codul vizează utilizarea resurselor publice de către parlamentari, conflictele de interese, activitatea de lobby și cultura eticii parlamentare. În cazul în care inițiativa va fi adoptată, în Parlament va fi instituie o nouă funcție - comisarul de etică.

Proiectul urmează să fie dezbătut în plenul Parlamentului pentru a fi votat în prima lectură, în perioada următoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав