Foto: ziarelive.ro |
Acest fapt a fost remarcat, în cadrul unui interviu oferit presei românești, de către vicepremierul, ministrul Economiei al Republicii Moldova, Octavian Calmîc, care a trecut în revistă acțiunile și planurile părții moldovenești privind diversificarea surselor de furnizare a gazelor și energiei electrice.
El a menționat că, datorită implementării proiectului de interconexiune a sistemelor de gaze ale Moldovei și Românei și construcției gazoductului Iași-Ungheni, Moldova nu mai procură gaze dintr-o singură sursă. Octavian Calmîc a specificat că, deși volumul de gaze importate nu depășește 1 la sută, timp de doi ani gazoductul Iași-Ungheni va fi construit pînă la Chișinău și volumul de gaze importate din România va fi mult mai mare.
Referindu-se la achizițiile de energie electrică, ministrul Economiei a menționat că în prezent Moldova se aprovizionează cu energia electrică generată de CTE Cuciurgan, care asigură circa 75 la sută din consumul intern, cealaltă parte find produsă de companiile Termoelectrica, CET-Nord și Nodul Hidroenergetic Costești.
Octavian Calmîc a menționat că o alternativă de viitor pentru Moldova ar fi proiectele de eficiență energetică și sursele de energie regenerabile. În acest sens, Moldova lucrează asupra armonizării legislației la cadrul legal al UE, precum și asupra elaborării legislației secundare în acest domeniu pentru dezvoltarea pieței de surse de energie regenerabile.
Adăuga comentariu