Ministerul Justiției a elaborat cîteva zeci de modificări la legislația ce reglementează activitatea sistemului judecătoresc.
Unele dintre acestea deja au trecut de guvern, altele abia urmează a fi examinate. Este vorba, în esență, despre un nouă spirală de reforme în sectorul justiției, ce va afecta mecanismul de gestionare a instanțelor judecătorești din Moldova, regulile de procedură legală, distribuția dosarelor între slujitorii Femidei și alte direcții importante.
Videoconferințele și probele electronice
La începutul anului, în baza ordinului conducerii Ministerului Justiției a fost creat un grup special, a cărui sarcină era îmbunătățirea situației calitative a instanțelor, perfecționarea aspectelor organizaționale, sporirea eficienței justiției, asigurarea independenței reale a judecătorilor.
Inițiativele prevăd modificări structurale serioase, precum și reorganizarea unui șir de servicii. Experții au opinii diferite față de propunerile ministerului, întrezărind în unele dintre ele influența factorului politic și alte riscuri. Reprezentanții Ministerului Justiției, la rîndul lor, vorbesc despre actualitatea modificărilor propuse.
„Sectorul justiției a suportat pierderi semnificative – atît în ceea ce privește încrederea societății, cît și a eficienței activității sale, comentează pentru NOI.md, unul dintre membrii grupului de lucru de pe lîngă Ministerul Justiției, reprezentantul Direcției generale legislație. În mare parte, acest lucru s-a întîmplat din cauza reformelor nechibzuite și efectuate pe jumătate, practicată în virtutea diferitor factori.
Din punct de vedere al zilei de azi, încă mai este nevoie de facilitarea accesului cetățenilor la justiție, simplificarea procedurilor judiciare, oferirea garanțiilor pentru activitatea judecătorilor și, totodată, amintirea inevitabilității pedepsei pentru emiterea deciziilor incorecte. Modificările legislative, de asemenea, vor reglementa în baza unor principii noi problemele administrării instanțelor judiciare”.
Potrivit interlocutorului, modificările implică schimbări esențiale în legislația procesuală. De aceea, odată cu elaborarea noilor propuneri de reformare a sectorului justiției, grupul de lucru se ocupă cu pregătirea modificărilor la codurile procesuale.
Ministerul Justiției intenționează să introducă dosarele electronice, ce prevede trecerea unei părți considerabile a activității procesuale în format electronice. Părțile vor putea prezenta probe în foră electronică și în mod similar va fi coordonată și agenda zilei. Este examinată inițiativa despre faptul ca persoanele cu probleme de sănătate să asiste la ședințele de judecată cu ajutorul videoconferințelor.
Cu ce se va ocupa noua agenție?
Săptămîna aceasta, guvernul a aprobat proiectul de lege privind organizarea și funcționarea Agenției de administrare a instanțelor judiciare – o nouă instituție, sarcina de bază a căreia va deveni susținerea activității corespunzătoare a sistemului judecătoresc din Moldova și întărirea independenței acestuia. În opinai autorilor proiectului, crearea agenției nu va necesita investiții suplimentare și nu va comporta cheltuieli din bugetul de stat.
Noua structură va fi creată în baza Departamentului administrare judiciară, ce funcționează pe lîngă Ministerul Justiției. O asemenea reorganizare, în opinia autorilor proiectului, face parte din obligațiile asumate de către guvern față de partenerii de dezvoltare în ceea ce privește reforma sectorului justiției în Moldova.
Printre competențele noii agenții se numără: asigurarea activității organizaționale a instanțelor judecătorești, ținerea evidenței și analizei statisticii judiciare, dezvoltarea sistemului informațional judiciar, adoptarea măsurilor de instruire a angajaților judecătoriilor, precum și asigurarea managementului financiar, controlului și auditului intern în organele judiciare.
Agenția de administrare a instanțelor judecătorești va avea sarcina să adopte măsurile de perfecționare și simplificare a utilizării programului integrat de gestionare a dosarelor. Acest program prevede gestionarea electronică a dosarelor și sistemul de înregistrare audio a ședințelor de judecată, în scopul asigurării protecției datelor înregistrate.
Propuneri sub parafa specială
Potrivit proiectului de lege, noua agenție, împreună cu Ministerul Justiției, va stabili persoanele cu funcții de răspundere în domeniu justiției, vinovate de pierderea proceselor împotriva Moldova la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Față de aceste persoane vor fi aplicate măsuri de acoperire a prejudiciului în cazul încălcărilor confirmate.
Totodată, după mai multe discuții, a fost decis că executarea de către autorități a hotărîrilor CEDO se vor afla sub control parlamentar. De aceasta se va ocupa o subcomisie specială a organului legislativ. Membrii acesteia vor putea înainta inițiative legislative privind modificarea cadrului legal, menite să înlăture problemele de sistem, depistate de Curtea Europeană.
Potrivit autorilor inițiativei legislative, astăzi, Moldova se află printre țările ce rămîn în urmă la executarea deciziilor CEDO. În acest sens, Curtea de la Strasbourg le-a recomandat autorităților moldovene că creeze o comisie de supraveghere a hotărîrilor ei. Propunerile și notele explicative ale acestei comisii vor purta o parafă specială – „în baza recomandărilor CEDO”.
Deputaților li se propun două variante de organizare a noii subcomisii. Organul de supraveghere poate fi format în cadrul unei comisii parlamentare permanente- juridice, pentru numiri și imunități sau pentru drepturile omului și relații interetnice. O decizie definitivă urmează a fi adoptată în Parlament, cu majoritatea voturilor.
Distribuția NEaleatorie a dosarelor
O altă sarcină a Ministerului Justiției este perfecționarea sistemului de distribuție aleatorie a dosarelor în instanțele judecătorești. În jurul abuzurilor legate de transmiterea dosarelor importante unor judecători concreți, în ultimii ani au izbucnit scandaluri. Pe unele cazuri au fost intentate dosare penale și au servit drept bază pentru înlăturarea judecătorilor din funcție. Astfel, a fost condamnat specialistul ce practica manipularea programului de distribuție a dosarelor în cadrul judecătoriei sectorului Rîșcani.
Programul complex de distribuire a dosarelor a fost implementat în jurisprudența națională încă în 2009, însă pînă în prezent nu acesta nu funcționează la capacitatea maximă. Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, în septembrie 2015, a fost instalată o nouă versiune a programului și a fost angajat un specialist, ce răspunde de controlul procesului de distribuție a dosarelor și înregistrarea ședințelor de judecată.
Direcția generală analitică a Centrului Național Anticorupție a fost desfășurată o anchetă, care a confirmat posibilitatea manipulării în acest sistem din cauza factorului uman și a lacunelor existente. Potrivit CNA, un șir de lacune tehnice permit transmiterea dosarelor în mîinile anumitor judecători.
Soluționarea acestor probleme, de asemenea, a fost pusă în sarcina Agenției de administrare a instanțelor judecătorești. Angajații acesteia vor trebui nu doar să adopte măsuri de asigurare a funcționării corecte a sistemului de distribuție aleatorie a dosarelor, dar și să reducă la minim impactul factorului uman.
Dincolo de „termenele rezonabile”
Cu ajutorul modificărilor, elaborarea cărora încă nu a fost finalizată, Ministerul Justiției intenționează să reducă numărul proceselor tergiversate. Este vorba despre procesele, a căror durată de examinare depășește „termenele rezonabile”, fixate în legislația procesuală, ceea ce conduce, în cele din urmă, la depunerea plîngerilor la Curtea Europeană a Drepturilor omului și la condamnarea țării pentru încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În prezent, potrivit Departamentului administrării judiciare, numărul proceselor de acest fel constituie circa 30 de mii. În comparație cu anii trecuți, acest indicator a crescut substanțial. De exemplu, cu trei ani în urmă, numărul dosarelor cu o durată mare de examinare era de circa 24 de mii.
Autorii modificărilor au studiat practica țărilor Uniunii Europene și au ajuns la concluzia că în Moldova este necesar un control mai riguros asupra respectării regulilor procesuale. În jurisdicțiile occidentale, este supravegheată nu doar durata examinării procesului, dar și sînt luate în calcul, la avansarea judecătorului în funcție, și cazurile de încălcare a „termenelor rezonabile”, iar slujitorii Femidei și asistenții lor sînt trași, cel puțin, la răspundere administrativă.
După depistarea și analiza cauzelor tergiversării proceselor judiciare, grupul de lucru de pe lîngă Ministerul Justiției elaborează un pachet de modificări în vederea optimizării procesului judiciar. Noile proiecte vor fi elaborate, ținînd cont de propunerile Consiliului Superior al Magistraturii, Curții Supreme de Justiție, Procuraturii generale, Uniunii Avocaților, Centrului de Resurse Juridice și altor structuri competente.
Măsuri cosmetice în locul terapiei de șoc
Potrivit experților, o parte considerabilă ale ultimelor inițiative ale Ministerului Justiției, deși sînt necesare, nu pot fi calificate drept urgente. Reprezentanții Centrului de resurse juridice văr în unele propuneri o acțiune populistă, menționînd că există probleme mai serioase și importante, ce necesită o soluționare imediată.
„Conducerea Ministerului Justiției a promis niște măsuri ale terapiei de șoc pentru justiție, inclusiv pînă la sterilizarea instituțiilor acestui sistem și organizarea controalelor inopinate la integritate, menționează unul dintre experții noștri. Probabil, se dorește demonstrarea că „sub aripa” Partidului Democrat activitatea acestei instituții va deveni mai eficientă față de perioada recentă, cînd la putere se afla conducătorul din partea PLDM.
Prin aceasta se explică, în special, și declarațiile ministrului Vladimir Cebotari privind situația deplorabilă a justiției moldovenești și necesitatea noilor reforme. Însă în locul măsurilor hotărîte noi vedem că acțiunile întreprinse în prezent în mare parte poartă un caracter cosmetic și nu vor putea influența cardinal asupra soluționării problemelor din sectorul justiției.
Ministerul Justiției mimează o activitate sporită, fără a intra în detaliile rezultatelor acestei activități. Totodată, majoritatea măsurilor propuse nu sînt prevăzute pentru obținerea unor rezultate imediate, iar despre faptul ce va fi peste cîțiva ani, actuala conducere, se pare, că nu se gîndește”.
Минюст предложил переименовать Департамент судебного администрирования в Агентство. И всего лишь! Численность 15 единиц и функции (в основном учет, статистика и подготовка секретарей судинстанций) как были так и остались. Так в чем "революционность" предложения Минюста? И ради этой мелочи стоило столько накручивать и нагнетать страсти на бедных юристов? Очередное ля-ля.
А что вы хотите и чего вы ждете? Министр юстиции Чеботарь ещё недавно руководил ГП "Железная дорога Молдовы", допустил 3-х месячную задолженность по зарплатам работникам и почти развалил ведомство.
Adăuga comentariu