Cutremure stiri: 505

Istoria de 25 de ani a MAIB a fost prezentată într-o ediţie româno-engleză

23 mai. 2016,, 11:45   Business
3301 0
Istoria de 25 de ani a MAIB a fost prezentată într-o ediţie româno-engleză
Foto: unimedia.info

La cea de-a 25-a aniversare de la fondare, BC "Moldova Agroindbank" S.A. a publicat momente inedite din activitatea sa în cartea "Scriem istoria".


Cartea are un tiraj de 1000 de exemplare şi este o ediţie bilingvă româno-engleză, care oferă o retrospectivă detaliată a celor mai importante momente din istoria de un sfert de secol a celei mai mari bănci din Republica Moldova.

În carte se conţin interviuri şi fotografii exclusive cu foştii conducători ai MAIB Grigore Furtuna şi Natalia Vrabie, precum şi cu actualul preşedinte al băncii, Serghei Cebotari. Una dintre cele mai inedite fotografii este cea de la întîlnirea din anul 1997 a Nataliei Vrabie cu fosta prima doamnă de la Casa Albă şi actualul candidat la preşedinţia SUA Hillary Clinton.

În cuvîntul său de deschidere, Serghei Cebotari a menţionat că, prin activitatea sa, prin rezultatele obţinute, prin strategia promovată şi prin nivelul de implicare în dezvoltarea social-economică a ţării, MAIB a contribuit cu demnitate la scrierea istoriei Republicii Moldova.

"De aceea, la 25 de ani, am decis să facem un stop-cadru şi să imortalizăm momentele cele mai importante din istoria MAIB, perioadele decisive, oamenii care au scris istorie, care au lucrat şi lucrează pentru dezvoltarea Băncii Moldova Agroindbank", a mai spus Cebotari.

BC "Moldova Agroindbank" SA a fost creată pe 8 mai 1991. În prezent, MAIB este o bancă universală, deservind atît sectorul public, cît şi pe cel privat. Cu o cotă de piaţă de aproximativ 30% la active, credite şi depozite, MAIB este liderul pieţei bancare din Republica Moldova. Acest statut este recunoscut de astfel de publicaţii internaţionale cu renume precum "Euromoney", "Global Finance", "Finance Central Europe", "World Finance", "The Banker", care mai mulţi ani la rînd au acordat MAIB titlul de "Banca Anului". În 2015, MAIB a fost recunoscută banca anului de către influenta publicaţie internaţională Global Banking & Finance Review.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав