X 
Cutremure stiri: 502

Candidaţii la preşedinţia RM care ar putea fi afectaţi de „jaful secolului”

19 sep. 2016,, 11:32   Politică
5916 3
Foto: newsmoldova.md

Unele sondaje de opinie arată că problema „furtului miliardului” din sistemul bancar continuă să fie una dintre primele aflate în atenţia cetăţenilor Republicii Moldova.


Pornind de la premisa că în alegeri principala problemă a unei societăţii este şi piatra de încercare pentru concurenţii electorali, putem deduce că minimum trei candidaţi cu pondere la preşedinţia Republicii Moldova vor avea de dat explicaţii în această campanie electorală, referitor la respectiva problemă, transmite CURENTUL.

Se pare că cele mai multe întrebări vor fi faţă de Iurie Leancă, liderul PPEM. Publicarea recentă a stenogramei şedinţei Guvernului în care s-a decis acordarea banilor pentru acoperirea găurii apărute în sistemul bancar doar toarnă gaz pe foc şi nu cade bine deloc fostului premier, mai ales că acum pe agenda Parlamentului este şi un proiect de lege ce prevede punerea rambursării acestei datorii pe umerii cetăţenilor.

Nu iese deloc mai bine nici Maia Sandu, liderul PAS, alt candidat la preşedinţie. Chiar dacă din stenogramă se vede clar că ea a fost iniţial împotriva acoperirii acelei găuri din contul banilor publici, totuşi pînă la urmă s-a lăsat „convinsă” de foştii colegi de partid că aceasta e o soluţie acceptabilă. Judecînd după mai multe materiale apărute în ultimul timp în presă, Maia Sandu va trebui să răspundă la întrebările alegătorilor la această temă, minimum în aceeaşi proporţie ca şi Iurie Leancă.

Al treilea candidat care va trebui să răspundă la aceste întrebări este liderul PDM, Marian Lupu. Chiar dacă nu a făcut parte din Guvern la acea perioadă şi nu a participat nemijlocit la acţiuni ce ar fi avut atribuţie la „jaful secolului”, el totuşi conduce partidul care s-a aflat atunci şi se află și acum la guvernare. Ca să nu mai vorbim de faptul că, în lumina ultimelor dezvăluiri despre „jaful secolului”, unele evenimente din acea perioadă apar cu totul în altă lumină, inclusiv şi sub aspectul părţii de vină ce le revine reprezentanţilor PDM.

Cine dintre aceşti candidaţi şi în ce măsură va fi afectat de „jaful secolului” se va vedea în cel mai scurt timp, dar cert este faptul că problema respectivă îşi va lăsa amprenta asupra alegerilor prezidenţiale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав