X 
Cutremure stiri: 505

UE a acordat MAI şapte automobile şi echipamente speciale

20 sep. 2016,, 08:45   Societate
2558 0
ЕC предоставил МВД семь автомобилей и специальное оборудование
Foto: unimedia.info

Uniunea Europeană a acordat Ministerului Afacerilor Interne (MAI) al Moldovei şapte automobile de model Dacia, Skoda şi Ford şi echipamente speciale pentru dezactivarea dispozitivelor explozive.


La prezentarea echipamentului, şeful Delegaţiei UE în RM, Pirkka Tapiola, a menţionat că delegaţia UE în Republica Moldova este un partener strategic al MAI, care susţine implementarea reformei instituţionale.

"Îmbunătăţirea performanţelor de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate şi celei transfrontaliere constituie o prioritate atît pentru RM, cît şi pentru ţările UE. Ne bucură faptul că acest suport financiar a contribuit la îmbunătăţirea capacităţilor Poliţiei în investigarea cazurilor de criminalitate organizată", a remarcat diplomatul.

Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, a menţionat în discursul său că există multe progrese realizate pe dimensiunea dialogului de cooperare cu UE, mulţumind astfel oficialilor europeni pentru aportul adus în dezvoltarea sistemului de interne din RM.

"Acest echipament va spori eficienţa muncii angajaţilor din poliţie, oferind suport cetăţenilor prin servicii de calitate. Actualmente, pe ultima sută de metri, negociem cu Delegaţia UE un alt suport bugetar, strict pentru Poliţie, în vederea implementării prevederilor Strategiei de dezvoltare a Poliţiei pentru perioada 2016-2020", a spus ministrul.

Asistenţa tehnică a fost procurată în cadrul suportului bugetar RM-UE privind liberalizarea regimului de vize 2014-2016. În anul 2015, poliţia a beneficiat de 34 mil. lei pentru procurarea tehnicii speciale, iar peste 1300 de colaboratori ai MAI au fost instruiţi pe diverse tematici aferente criminalităţii organizate şi cea transfrontalieră.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав