Cutremure stiri: 502

Tiraspolul acuză Chişinăul de blocarea negocierilor în formatul "5+2"

18 oct. 2016,, 10:15   Politică
2723 2
Тирасполь обвиняет Кишинев в блокировании переговоров в формате «5+2»
Foto: novostipmr.com

Ministrul Afacerilor Externe al autoproclamatei RMN, negociatorul principal al Tiraspolului în procesul de negocieri cu Chişinăul, Vitali Ignatiev, acuză Moldova de blocarea procesului de reluare a negocierilor în formatul "5+2".


Acuzațiile au fost aduse în cadrul unui dialog cu Evgheni Şevciuk.

Comentînd rezultatele întrevederii de joi în formatul "1+1" cu vicepremierul pentru Reintegrare al Moldovei, Gheorghe Bălan, el a spus că "în negocieri s-a creat o situaţie unică: Transnistria deja de trei ori a iniţiat desfăşurarea şedinţei în formatul "5+2", însă partea moldovenească refuză sistematic să activeze pe această platformă".

"Ba mai mult, în cadrul întrevederii de joi, reprezentantul politic al RM a prezentat anumite precondiţii pentru participarea lui în lucrul acestui format internaţional. Se pare că o asemenea tactică a Chişinăului este orientată spre blocarea dialogului constructiv la toate nivelurile mecanismului de negocieri existent. O asemenea abordare permite părţii moldoveneşti să nu-şi îndeplinească în continuare angajamentele asumate, să intensifice, totodată, şi măsurile de presiune unilaterală asupra Transnistriei şi să blocheze posibilitatea de a comunica cu mediatorii internaţionali în formatul 5+2 pe marginea problemelor actuale", a spus Ignatiev.

El a remarcat că la întrevederea care a avut loc la Misiunea OSCE la Chişinău au fost abordate un şir de probleme referitoare la libera circulaţie a transportului rutier, transportarea mărfurilor pe cale ferată.

"De asemenea, este vorba de realizarea prevederilor Protocolului de la Berlin. Majoritatea acestora nu au fost îndeplinite, de aceea lucrul pentru realizarea acestui document necesită un impuls politic suplimentar. În această situaţie avem nevoie de ajutorul tuturor participanţilor la formatul "5+2", pentru ca dialogul să înainteze, pentru ca să soluţionăm problemele socio-umanitare din viaţa oamenilor", a subliniat Ignatiev.

El a calificat situaţia în procesul de negocieri drept "extrem de complicată".

"Se atestă o degradare esenţială în dinamica dialogului atît la nivelul grupurilor de lucru, cît şi la nivelul cooperării între reprezentanţi pe marginea chestiunilor politice. Desfăşurarea reuniunii în formatul "5+2" prezintă o actualitate aparte, avînd în vedere că la sfîrşitul anului curent expiră hotărîrea de protocol privind transportul marfar feroviar prin teritoriul Transnistriei. Agenţii noştri economici sînt presaţi din cauza acţiunilor unilaterale ale Moldovei. Potrivit informaţiilor noastre, Calea Ferată a Moldovei cîştigă bani suplimentari, în timp ce agenţii noştri economici suferă pierderi, iar Calea Ferată a Transnistriei funcţionează în regim scurt", a spus Ignatiev.

Şevciuk consideră că "Moldova deformează Concepţia privind asigurarea transportului de mărfuri pe cale feroviară pe teritoriul Transnistriei, care a fost coordonată în 2012".

Potrivit comunicatului, liderul transnistrean a indicat MAE-ului să pregătească "lista măsurilor cu caracter politico-diplomatic, orientate spre atenuarea influenţei negative a situaţiei în procesul de negocieri asupra stabilităţii socio-economice în republică". El a mai dispus "să fie elaborate măsuri adecvate de reacţionare la acţiunile unilaterale ale Moldovei, realizate cu susţinerea Ucrainei".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав