Revista Time a anunţat candidaţii la nominalizarea „Omul anului”, printre lideri se numără preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump şi şeful Federaţiei Ruse Vladimir Putin.
Acest lucru îl comunică L!FE.
În nominalizarea, care desemnează cele mai populare şi influente persoane ale anului, Putin a urcat pe locul 3. Trump, pentru care au votat 12% din cititori, s-a situat pe locul doi. Pe primul loc se află fondatorul Wikileaks Julian Assange cu suportul la nivel de 14%.
În spatele acestor trei s-au situat primul ministru al Marii Britanii Theresa May, pe care au susţinuto doar 5% din cititorii revistei Time, precum şi preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan şi Hillary Clinton, care a fost învinsă în alegerile preşedintelui SUA, - cîte 2% din suportul cititorilor.
Bilanţul votării va fi anunţat în decembrie, iar portretul cîştigătorului va fi publicat în ediţia finală a anului a revistei Time.
După cum a comunicat „Obozrevatel”, în anul 2015 în această nominalizare a învins cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
Adăuga comentariu