X 
Cutremure stiri: 504

Rusia a anunțat condițiile, în care va accepta fructele moldovenești

10 dec. 2016,, 17:30   Economie
4119 6
Россия назвала условия допуска в страну фруктов из Молдовы
Foto: rbc.ru

Serviciul federal de supraveghere veterinară şi fitosanitară al Federaţiei Ruse „Rosselhoznadzor” este dispus să accepte introducerea fructelor și legumelor din Moldova în Rusia, dar cu condiția ca partea moldovenească va oferi garanții că acestea sînt cultivate anume în republică.


Potrivit presei ruse, acest lucru le-a declarat jurnaliștilor șeful Serviciului „Rosselkhoznadzor” Serghei Dankvert, relatează NOI.md.

„Partea moldovenească a apelat la noi de mai multe ori, dar ei doresc să deschidă toate livrările concomitent”, a spus Serghei Dankvert, menționînd că anterior Rosselkhoznadzor a ridicat parțial o interdicție asupra importurilor de fructe și legume din Moldova.

„Pentru a deschide în continuare livrările noi trebuie să ne convingem de existența acestor stocuri de fructe și legume. Arată-ne aceste stocuri, cîte tone sînt? Noi vom controla, vom verifica siguranța lor, prezența obiectelor de carantină, și dacă totul va fi bine – le acceptăm în Rusia”, a declarat el.

Rosselkhoznadzor a interzis anterior livrările de fructe și legume din Moldova, chiar și cele tranzitate prin Belarus, sub pretextul că sub formă de produse moldovenești în Rusia ar putea ajunge fructele și legumele din țările, care au căzut sub embargoul alimentar rusesc. Aceste suspiciuni au apărut din cauza unei creșteri accentuate a exporturilor de pretinsele produse moldovenești.

Ulterior, Rosselhoznadzor a permis în calitate de experiment importul de produse supuse carantinei de la mai multe întreprinderi din Moldova, preponderent din nordul și sudul țării, în special, din Găgăuzia, precum și din Regiunea Transnistreană.

Potrivit mass-media, pe 29 noiembrie curent reprezentanții Chișinăului și Moscovei au convenit în cadrul unei reuniuni a Comisiei interguvernamentale ruso-moldovenești să restabilească relațiile comerciale. În documentul semnat de părți se stipulează reducerea barierelor comerciale în condițiile participării concomitente a Moldovei la regimul de liber schimb cu UE și CSI.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав