Astfel, pînă la modificarea legii de către Parlament, termenul de 72 de ore de achitare a amenzilor în jumătate parcurge din momentul în care contravenientului i se aduce la cunoştinţă actul cu privire la stabilirea amenzii.
Judecătorul care a ridicat excepția de neconstituționalitate susține că, în realitate, cei amendați au la dispoziție mai puțin de 72 de ore pentru achitarea în jumătate a amenzii din cauza întîrzierii livrărilor poștale, în cazul persoanelor care nu achită amenda pe loc.În urma pronunțării deciziei, Parlamentul urmează să opereze modificări în Codul Contravențional, astfel încît sintagma „din momentul stabilirii amenzii” să fie „din momentul înștiințării persoanei amendate”.
Hotărîrea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Adăuga comentariu