Cutremure stiri: 501

Decis! Poliția nu va mai veni la accidentele soldate cu pagube mai mici de 20 000 de lei

27 sep. 2018,, 14:32   Societate
2180 0

Accidentele rutiere soldate doar cu daune materiale nesemnificative ar putea fi documentate printr-o procedură simplificată de constatare amiabilă. Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, modificări ale legislației în acest sens, în I lectură.

Inițiativa legislativă aparține deputatului Adrian Lebedinschi și prevede că procedura de constatare amiabilă se va aplica în cazul accidentelor soldate doar cu deteriorarea nesemnificativă a vehiculelor, fără cauzare de leziuni corporale victimei. Totodată, posesorii trebuie să dețină polița de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto sau certificatul de asigurare ”Carte verde” și să semneze benevol formularul de constatare amiabilă de accident.

Potrivit proiectului, deteriorarea nesemnificativă a vehiculelor presupune deteriorarea cauzată prin avariere, suma căreia nu depășește 20 000 de lei.

Formularul de constatare amiabilă de accident prevede în mod obligatoriu informaţii despre circumstanţele producerii, datele personale de identificare ale conducătorilor şi autovehiculelor implicate, datele din poliţele de asigurare RCA sau certificatul de asigurare „Carte Verde”, daunele cauzate autovehiculelor, precum şi alte informaţii stabilite în actele normative ale autorităţii de supraveghere. Formularul va conţine două pagini autocopiative, cu aceeaşi valoare juridică şi vor fi eliberate asiguratului de către asigurător, odată cu poliţa de asigurare RCA sau la cerere.

Noua procedură este o soluţie de constatare a faptelor, circumstanţelor şi a persoanei vinovate de producerea accidentului, alternativă procedurii aplicate de către angajaţii organelor afacerilor interne, ai unităţilor de pompieri şi ai procuraturii, şi este aplicabilă prin voința benevolă a părților. Procedura simplificată se va aplica în cazul accidentelor în care sînt implicate doar două autovehicule, accidentul este soldat cu daune materiale nesemnificative și nu sînt vătămări corporale.


Proiectul urmează a fi votat în lectură finală.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав