Mai mult decît atît, ex-ministrul susține că odată ce protestatarii au atins cordonul, forțele de ordine au dreptul să aplice măsuri speciale. Iar pentru faptul că agricultorii au înaintat cu tractatele în polițiști, în alte state s-ar fi aplicat arma de foc, notează IPN.
Potrivit lui Alexandru Jizdan, numărul mare de polițiști aduși la proteste este specific țărilor ex-sovietice, însă acest lucru trebuie explicat cetățenilor. Totodată, oficialul face trimitere la protocoalele europene, care prevăd că în cadrul unor manifestații pașnice, la fața locului nu sînt dislocate forțe de ordine excesive.„Dintotdeauna, Ministerul de Interne avut probleme de a comunica și de a fi sincer cu cetățenii în țara noastră. Atunci cînd tu ai adus forța și lumea consideră că ele sînt excesive, ar trebui de venit în fața oamenilor și de explicat de ce ai adus atîția oameni”, a declarat Alexandru Jizdan în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.
În contextul protestelor pe care consideră violente ale agricultorilor, funcționarul susține că polițiștii în număr excesiv a fost adus pentru a nu aplica alte măsuri.
Alexandru Jizdan mai declară că în satele europene nu ai voie să te atingi de polițist, iar cei care sînt aduși la manifestații au altă pregătire.
„Pentru acest lucru noi trebuie să avem cîteva sute de polițiști care sînt bine instruiți, bine dotați, care știu buchea legii și atunci cînd acționează, ei înțeleg ce se aplică, ce act normativ, cunoaște că procedează în conformitate cu legea. În UE nu ai voie să te atingi de polițist. Uitați-vă ce tradiție este la noi, de a-i scoate cască, de a-l lovi, de a face ce vreai, de a-i rupe epoleții, de a-i lovit pe polițiști. Este inacceptabil acest lucru”, a spus el.
Alexandru Jizdan menționează că polițiștii sînt și ei oameni, iar liniile roșii nu trebuie depășite. „Nu se poate să mergi peste polițiști. Slavă Domnului, nu s-a întîmplat nimic grav, nu au fost răniți. Trebuie să se înțeleagă că aceste linii roșii nu pot fi trecute. În alte state puteau fi aplicate alte proceduri, chiar și arma de foc”.
Adăuga comentariu