Cutremure stiri: 508

Candidatul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat despre atacuri financiare și cibernetice care vizează eliminarea sa din alegeri ©

10 oct. 17:53   Politică
2 ore in urma 1670 0

Atacuri cibernetice, cu caracter tehnic și financiar, pentru a crea premise pentru excluderea din alegerile prezidențiale a candidatului Partidului Nostru, Renato Usatîi!

Acțiunile au început la scurt timp după ce Renato Usatîi a refuzat să se retragă din cursa prezidențială în favoarea altui candidat. Anunțul a fost făcut de candidatul Partidului Nostru într-o intervenție LIVE.

Duminică, 6 octombrie, în cadrul tradiționalei emisiuni “Puterea e în Adevăr”, Renato Usatîi a anunțat că, din afara țării, se fac presiuni asupra sa pentru a se retrage din alegeri în susținerea altui concurent electoral.

„Acum câteva zile am anunțat într-o emisiune că unele din persoane, din diferite țări, au insistat să mă retrag din cursa electorală din motive de sănătate. Îmi spuneau să fac anunțul până astăzi, când este ultima zi când un candidat poate să se retragă din alegeri. O astfel de decizie eu o consider împotriva cetățenilor țării, împotriva Republicii Moldova. Am fost atacat și de unele grupări semi-politice, semi-criminale. Unii mă speriau că mă va călca tramvaiul dacă rămân în cursă. Alții mă speriau cu dosare penale în afara țării. Eu nu am vrut să fac mare scandal din aceasta. Obiectivul meu este să merg în campania electorală, să discut cu cetățenii, să explic cum vom schimba în bine lucrurile din țară”, a declarat Renato Usatîi.

La începutul acestei săptămâni a fost lansat un atac mediatic din partea unor persoane, afiliate grupărilor criminale din afara țării. Atacul mediatic a fost urmat de un atac cibernetic asupra site-ului de campanie al lui Renato Usatîi – www.rup2024.md și asupra site-ului formațiunii www.pn.md. Mai important e însă atacul financiar, despre care candidatul Partidului Nostru afirmă că este asemănător celui din 2014, când formațiunea pe care o conducea a fost scoasă ilegal din alegerile parlamentare.

„Din 2014 am fost și sunt cel mai atacat politician. Eu voi participa în alegerile prezidențiale și nu mă voi retrage din această cursă. Am deja imunitate față de toate atacurile mizerabile în adresa mea din partea unor bețivani sau criminali, din țară ori de peste hotare. Acum a pornit a doua fază a atacului, pentru a încerca să mă scoată din cursa electorală. Pe site-ul www.pn.md și www.rup2024.md este modalitate de a dona, inclusiv prin Paynet. Atacurile vin de pe mai multe IP-uri, care duc spre SUA, probabil pentru a încerca să lase impresia că anume de acolo este acțiunea. O persoană pe care nu o cunosc a făcut circa 550 de tentative de a dona bani pentru campania electorală, atât de pe carduri bancare din Moldova, cât și de peste hotare. În total a fost transferată suma de circa 186 de mii de lei. Este copiată schema lui Plahotniuc și Filat din 2014, când am fost scoși ilegal din alegeri”, a subliniat candidatul Partidului Nostru.

Renato Usatîi a precizat că juriștii săi au depus miercuri, 9 octombrie, sesizări oficiale la Serviciul de Informații și Securitate și la Serviciul Investigații Infracțiuni Cibernetice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Până astăzi nicio instituție nu a luat legătură cu reprezentanții Partidului Nostru pentru a le oferi detalii și să investitgeze cazul, iar atacul continuă. Renato Usatîi a mai precizat că banii veniți urmare a acestor transferuri sunt imediat identificați și întorși.

„Domul Recean, doamnă Maia Sandu, ce se întâmplă în țara noastră? Pe lângă atacurile grupărilor criminale, o bancă comercială din Moldova refuză să accepte donațiile în numerar pentru campania noastră electorală, chiar dacă sunt prezentate toate documentele necesare. Și Comisia Electorală Centrală refuză implicarea pentru a fi soluționată această problemă. Mai mult, vicepreședintele CEC, Pavel Postică ne recomandă să transferăm banii donați de cetățeni pentru campania electrală, în bugetul de stat”, a declarat Renato Usatîi.

Candidatul Partidului Nostru a afirmat că va lupta în continuare pentru victoria în alegeri, dar și pentru a-și apăra victoria.

*Publicitate electorala / Partidul Politic "Partidul Nostru" , candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova Renato Usatîi. Achitat conform contractului nr.1.01 din 30.09.2024, Mld Media SRL IDNO: 1003600012997

2
1
0
0
5

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав