Șeful Biroului politici de reintegrare, Marian Gherman, a avut o întrevedere cu consilierul din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, domnul Piotr Picz, în cadrul căreia, a efectuat o retrospective a evoluțiilor în procesul de negocieri privind reglementarea transnistrenă.
Marian Gherman a menționat progresul înregistrat în ultima perioadă, unele realizări obținute în anul precedent, abordările Chișinăului în negocieri și faptul că în dialogul cu Tiraspolul partea moldovenească mizează pe soluționarea paralelă a problemelor incluse în cele trei coșuri ale agendei procesului de negocieri (coșurile social, economic și politic).
De asemenea, el a atras atenția asupra indispensabilității monitorizării continue și a gestionării optime a aspectelor în materie de securitate, cu mențiunea că partea moldovenească este îngrijorată de recentele acțiuni provocatoare ale Tiraspolului (așa-numitele acte semnate de către liderul de la Tiraspol precum că s.Varnița și unele localități din raionul Dubăsari se află sub controlul temporar al Republicii Moldova, deschiderea unei pretinse reprezentanțe a regiunii transnistrene în or.Moscova), îndeamnă actorii internaționali din cadrul formatului de negocieri ,,5+2” sa intervină cu reacții prompte, exprimînd totodată recunoștință partenerilor americani pentru mesajele de susținere a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
Diplomatul american a mulțumit pentru dialogul interactive și oferind asigurarea unui suport continuu din partea autorităților SUA în promovarea unor proiecte în interesele populației de pe ambele maluri ale Nistrului și în sprijinirea procesului de reglementare transnistreană.
Adăuga comentariu