"S-a convenit că întîlnirea în formatul 5+2 va avea loc la jumătatea lunii mai, cel mai probabil în Polonia", a spus Oleg Serebrean. Potrivit lui, pe 10 martie, la Misiunea OSCE de la Chișinău, el va avea o nouă întrevedere cu Ministrul de Externe al nerecunoscutei RMN, Vitalii Ignatiev, la care vor continua pregătirile pentru negocieri în format extins.
Săptămîna trecută, Viceministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, Andrei Rudenko, a fost într-o vizită de lucru la Chișinăul și Tiraspolul. El a îndemnat părțile să intensifice dialogul.
După cum scrie tass.ru, negocierile pe marginea problemei transnistrene au început să stagneze în ultimii ani pe fondul instabilității politice din Republica Moldova. Mediatorii solicită părților să-și îndeplinească angajamentele asumate în urma negocierilor de la Berlin, în 2016, și de la Viena, în 2017. Atunci, Chișinăul și Tiraspolul au ajuns la un acord cu privire la multe probleme de conflict și au început să le rezolve. Nerealizate rămîn astfel de obligații precum refuzul urmăririi penale reciproce a funcționarilor, stabilirea unei legături telefonice directe între cele două maluri ale Nistrului, dezvoltarea unui mecanism de garantare a îndeplinirii acordurilor încheiate și altele.
Adăuga comentariu