”La baza acestei inițiative a stat o notă informativă a Consiliului Audiovizualului privind solicitările furnizorilor care au fost expuse în cadrul anumitor ședințe privind necesitatea modificărilor”, a menționat vicepreședintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Virgiliu Pîslariuc.
Printre prevederile inițiativei legislative figurează majorarea orelor de maximă audiență pentru serviciile de televiziune. Potrivit autorilor, această modificare va contribui la respectarea cu strictețe ponderii programelor locale și, totodată, la realizarea unei grile de programe atractive pentru public.
De asemenea, furnizorii de servicii media ar putea fi obligați să transmită programe audiovizuale locale în limba de stat în proporție de cel puțin 80 la sută din totalul programelor realizate. Excepție vor face doar furnizorii media ale căror servicii media audiovizuale sînt destinate minorităților etnice din unitățile administrativ-teritoriale în care o minoritate etnică reprezintă o pondere majoritară și care au obligaţia de a transmite programe audiovizuale locale în proporție de cel puţin 25% în limba de stat, precum şi programe audiovizuale de producție proprie în limba minorității respective.
Documentul va fi examinat în comisiile permanente, după care va fi propus spre adoptare în plenul Parlamentului.
Adăuga comentariu