Astfel, instanța a declarat inadmisibilă sesizarea socialiștilor.
Hotărîrea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.Autorii sesizării au declarat că Decretul prin care Natalia Gavrilița a fost desemnată la funcția de premier contravine articolului 76 din Constituție. Asta deoarece la data solicitării votului de încredere asupra programului de activitate şi întregii liste a Guvernului acesta nu era publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, prin urmare deputații socialiști consideră că aceasta nu era în vigoare.
Adăuga comentariu