Igor Dodon a anunţat anterior că în cadrul acestei vizite va prezida prima şedinţă a Consiliului de Cooperare Strategică la nivel înalt, scrie Noi.md cu referire la hotnews.md.
De asemenea, urmează să fie semnate mai multe acorduri bilaterale interstatale. Unul dintre ele prevede recunoaşterea bilaterală a permiselor de conducere.Vizita va avea loc la invitaţia Preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdoğan.
Totodată, în cadrul vizitei sale, Dodon va semna un acord cu Turcia privind transportul combinat de mărfuri. Înţelegerea va stabili principiile de reglementare a funcţionării transportului combinat bilateral, cuprinzînd norme privind transportul de mărfuri şi, potrivit autorităţilor, va contribui la consolidarea relaţiilor diplomatice şi economice, favorizarea climatului investiţional dintre Turcia şi Republica Moldova. Acordul va fi încheiat pe un termen nedeterminat.
Adăuga comentariu