Dodon a recepționat propunerea socialiștilor de a fi inclus primul pe lista electorală a PSRM la alegeri și a spus că va lua o decizie în termeni legali.
”Am mulțumit doamnei Greceanîi pentru propunerea de a fi primul pe lista PSRM. Este o onoare pentru mine. Am anunțat că decizia finală va fi luată în echipă, în termene legale, pînă la 24 ianuarie, 2019. Am adresat sincere mulțumiri tuturor membrilor echipei PSRM cu care de 10 ani luptăm împreună în opoziție, împotriva guvernării eurounioniste. Am creat o echipă foarte puternică, unica alternativă pentru țara noastră, o echipă cu care șeful statului ar putea lucra în beneficiul Republicii Moldova”, a declarat șeful statului.El a mai menționat că alegerile parlamentare din anul viitor sînt decisive pentru țara noastră și i-a îndemnat pe colegii din PSRM să depună toate eforturile pentru a obține victorie.
Adăuga comentariu