„Dacă candidatul la funcția de prim-ministru a renunțat la această funcție, atunci majoritatea respectivă se egalează cu zero. (...) Atîta timp cît nu se consumă acest procedeu de învestire în funcție a Guvernului Grosu, alte majorități parlamentare, chiar dacă se vor forma, ele vor avea efect numai pe viitor. După ce se consumă exercițiul constituțional de învestire în funcție sau respingere a Guvernului Grosu, după aceea vor putea să înainteze candidatul lor, dacă vor avea timp”, a remarcat Cîrnaț.
Totuși, s-ar putea ca tocmai timpul să le joace festa deputaților care doresc să înainteze un alt candidat la funcția de premier.Aici mingea va fi în terenul președintelui, consideră Teodor Cîrnaț, fiindcă ea trebuie din nou să purceadă la consultări cu fracțiunile parlamentare.
„Și a doua zi, pe 24 martie, va spune - „Mă scuzați, onorat Parlament, ați avut la dispoziție 3 luni de zile ca să învestiți în funcție Guvernul. Nu ați învestit nici Guvernul Grosu, nici Gavriliță. Voi aveți majoritate Parlamentară, dar a expirat termenul de 3 luni de zile și nu vor avea niciun efect următoarele majorități parlamentare. În așa circumstanțe, președintele s-ar putea duce la Curtea Constituțională și să ceară de la Curte avizul prin care se constată circumstanțe de dizolvare a Parlamentului”, a conchis interlocutorul.
Totodată, în urma discuțiilor cu fracțiunile, platformele și grupurile parlamentare, Maia Sandu l-a desemnat pe deputatul Igor Grosu (liderul PAS) la funcția de premier.
Miercuri socialiștii au anunțat că vor contesta la Curtea Constituțională decretul președintelui de desemnare a candidaturii lui Grosu și au menționat că vor anunța propriul candidat la funcția de premier.
Adăuga comentariu