"Faptul că președintele țării poate fi un cetățean al unui alt stat. Nu există astfel de țări în lume, nu am auzit. Atunci când este vorba despre o colonie, aceasta este altceva, dar chiar și în țările Comunității națiunilor britanice, nici un conducător al acestor state, nici din Canada, nici Australia, nu are cetățenie britanică. Poate că unii au avut, dar dacă vor să guverneze statul, ei au încetat să mai fie cetățeni ai unei alte țări", a spus politicianul israelian, transmite cenzura.md.
Kedmi a precizat pentru prezentatoare: "Dacă acest lucru este adevărat în privința Moldovei, atunci voi ați obținut o realizare uimitoare în comparație cu toate țările lumii. Aici puteți spune cu mîndrie că sînteți înaintea întregii planete!”
Adăuga comentariu