"Potrivit informațiilor pe care le-am primit la aceste întrevederi, în prezent nu există încălcări grave. Da, există unele întrebări, există o neînțelegere cu privire la finanțare (candidaților) în legătură cu schimbarea din legislație în 2019. Noi discutăm aceste probleme", a spus Kozeak.
Potrivit lui, în această săptămână observatorii se vor familiariza cu situația din regiuni. Grupul este format din cinci persoane, mai tîrziu la Chișinău va sosi o misiune pe termen scurt. Se preconizează că în total în republică vor activa circa 70 de observatori din partea CSI, misiunea fiind condusă de prim-vicepreședintele Comitetului Executiv al Comunității, Victor Guminski. Reprezentanții CSI intenționează să-și expună concluziile a doua zi după alegeri.
În Moldova Președintele este ales prin vot universal pe un termen de patru ani. Cîștigătorul va fi desemnat candidatul care a acumulat cel puțin jumătate din voturile alegătorilor. În caz contrar, peste două săptămîni se desfășoară turul doi, la care vor participa doi lideri din primul tur.
Adăuga comentariu