„Am mers cu un program național de asistență a grădinițelor, am venit cu suport de mobilier, reparație, și alte solicitări, necesități care au venit din partea gradinițelor. Un alt program – „Un pic mai bun de Crăciun” - cîteva zeci de mii de copii au primit cadouri de la președinte. Programul de asitență a tinerilor talente pentru a participa la diferite concursuri internaționale. Problema copiilor, care din născare nu aud și se rezolvă doar cu implanturi cohleare, un proiect de cîteva zeci de milioane de lei, acești copii au început să audă. Sînt 105 familii cu mulți copii, pe care i-am ajutat să procure casa, ori să facă reparații consistente. 483 de familii au primit suplimentar 4000 de lei, datorită programului de susținere a familiilor cu patru și mai mulți copii”, a declarat Igor Dodon
O prioritate pentru șeful statului rămîne a fi și reabilitarea localităților, pentru că oamenii vor rămîne acasă atunci cînd vor avea de lucru aici. La fel, Dodon spune că pe agenda priorităților se numără proiectul Drumuri bune pentru toți, aprovizionarea cu gaze a localităților, iluminarea stradală, precum și salubrizarea și lichidarea gunoiștilor.
Adăuga comentariu