X 

Politică

Cooperarea dintre MAI al Moldovei și MAI al Austriei discutată la Viena
12 oct. 2022,, 20:30   2461
Cooperarea dintre MAI al Moldovei și MAI al Austriei, discutată la VienaFortificarea cooperării dintre Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și ministerele de interne din țările UE este un element strategic și important pentru securitatea întregului continent European. În acest sens, ministrul Ana Revenco a avut o întrevedere oficială cu omologul său din Austria, Ge
Deputații se întrunesc mîine în ședință Subiectele de pe ordinea de zi
12 oct. 2022,, 18:30   2774
Deputații se întrunesc mîine în ședință: Subiectele de pe ordinea de ziDeputații se reunesc în ședință plenară joi, 13 octombrie. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat în cadrul ședinței ordinea de zi pentru această și viitoare săptămînă. În această perioadă, deputații urmează să examineze Strategia națională de dezvoltare „Moldova Europeană 2030” și proiectul de lege p
Preşedinta Parlamentului European va efectua o vizită la Chișinău
12 oct. 2022,, 17:43   2026
Preşedinta Parlamentului European va efectua o vizită la ChișinăuRepublica Moldova necesită o atenţie specială întrucît, pe lîngă faptul că este vulnerabilă din cauza frontierei cu Ucraina şi a problemelor cu alimentarea cu electricitate, se confruntă cu o situaţie în care oricînd o altă opoziţie foarte ostilă poate face pasul înainte, a declarat miercuri, la Bruxelles, pr
Alexandru Stahurschi Doar o țară poate influența cursul războiului
12 oct. 2022,, 16:30   4285
Alexandru Stahurschi: "Doar o țară poate influența cursul războiului"Doar o țară poate influența 100% cursul războiului din Ucraina - Statele Unite ale Americii. Această opinie a fost exprimată de jurnalistul, expertul Centrului pentru Studii Strategice și Reforme, Alexandru Stahurschi, în emisia postului de televiziune TV8, transmite Noi.md. "Înțelegem foarte bine cine
Plenul Parlamentului va examina proiectul Strategiei Moldova Europeană 2030
12 oct. 2022,, 14:45   1267
Plenul Parlamentului va examina proiectul Strategiei „Moldova Europeană 2030”Comisia economie, buget și finanțe a aprobat raportul la proiectul de lege pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova Europeană 2030”. Proiectul, elaborat de Guvern cu suportul partenerilor de dezvoltare, are scopul de a spori în mod vizibil calitatea vieții oamenilor. Acesta reprezintă d
Popescu în Egipt Pentru ce este recunoscătoare Republica Arabă Moldovei
12 oct. 2022,, 14:00   2431
Popescu în Egipt: Pentru ce este recunoscătoare Republica Arabă MoldoveiMinistrul afacerilor externe și integrării europene externe Nicu Popescu a avut o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Arabe Egipt, Mostafa Kamal Madbouly. Șeful diplomației de la Chișinău a apreciat interesul prim-ministrului egiptean pentru posibilitățile concrete de aprofundare a dialogului politico
Combaterea spălării banilor Amendamente la proiectul de lege
12 oct. 2022,, 13:59   2822
Combaterea spălării banilor: Amendamente la proiectul de legeCadrul legal în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor ar putea fi modificat. Astăzi, Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a supus consultărilor publice conceptul proiectului de modificare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului
Consultările politice moldofranceze sau desfășurat la Paris
12 oct. 2022,, 13:30   2463
Consultările politice moldo-franceze s-au desfășurat la ParisO nouă rundă a consultărilor politice moldo-franceze a avut loc la Paris, la Ministerul francez al Afacerilor Externe. Delegația MAEIE a fost condusă de Sergiu Mihov, șeful Direcției cooperare bilaterală, iar delegația franceză de șeful Direcției Europa continentală a Ministerului pentru Europa și Afaceri Ext
Primele declarații ale primarului de Hîncești după perchezițiile efectuate la domiciliul său
12 oct. 2022,, 12:34   3256
Primele declarații ale primarului de Hîncești, după perchezițiile efectuate la domiciliul săuPrimarul municipiului Hîncești, Alexandru Botnari, a făcut primele declarații, după perchezițiile efectuate la domiciuliul său. Potrivit lui, perchezițiile nu au fost efectuate într-un dosar care vizează atribuirea frauduloasă a mai multor terenuri în intravilanul acestei localități, transmite Noi.md cu re
Zaharova Sperăm că cei de la Chișinău ne vor auzi
12 oct. 2022,, 12:15   6668
Zaharova: "Sperăm că cei de la Chișinău ne vor auzi"Rusia speră că Republica Moldova își va îndeplini obligațiile privind asigurarea securității Ambasadei Rusiei la Chișinău. Despre acest lucru a declarat marți la un briefing de presă reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Ea a menționat că în fața clădirii ambasadei Rusiei l
PromoLEX îngrijorată Sandu vrea facilitarea intervenției forțelor de ordine la întruniri
12 oct. 2022,, 11:58   3669
Promo-LEX, îngrijorată: Sandu vrea facilitarea intervenției forțelor de ordine la întruniriAsociația Promo-LEX este îngrijorată în legătură cu intenția președintei Maia Sandu de modificare a legislației pentru a facilita intervenția forțelor de ordine la întruniri, transmite punctul. Potrivit acestora, legea privind întrunirile din Republica Moldova este una dintre cele mai bune legi din regiune
Autoritățile franceze au intentat dosar penal pe cazul vilei de lîngă Geneva a nepoatei lui Vlad Filat
12 oct. 2022,, 11:26   4953
Autoritățile franceze au intentat dosar penal pe cazul vilei de lîngă Geneva a nepoatei lui Vlad FilatAutoritățile franceze au pornit un dosar penal pe cazul vilei de lîngă Geneva, aflată pe teritoriul Franței, a Anei Roșca, nepoata fostului premier moldovean Vlad Filat. Pe imobilul care, potrivit unei investigații Rise, ar fi costat circa 1,33 milioane de euro, cu tot cu taxe, instanța de judecată francez
Deputat PAS Chiar și unul ca Șor are dreptul să protesteze
12 oct. 2022,, 10:30   3362
Deputat PAS: Chiar și unul ca Șor are dreptul să protestezeDeși în stare de urgență pot fi interzise adunările, manifestațiile publice și alte acțiuni în masă, guvernarea nu va interzice protestul Partidului Șor. O spune președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, transmite IPN.
Maia Sandu a vizitat raionul Telenești Ce lea spus moldovenilor de acolo
12 oct. 2022,, 09:15   3300
Maia Sandu a vizitat raionul Telenești: Ce le-a spus moldovenilor de acoloPreședintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat marți raionul Telenești, unde a discutat cu oamenii despre dificultățile pe care le întîmpină întreaga țară, dar și despre grijile cotidiene care îi preocupă. Șefa statului a vorbit cu locuitorii din Brînzenii Noi și Sărătenii Vechi despre consecințele
Popescu la Cairo Republica Moldova și Republica Arabă Egipt vor intensifica cooperarea bilaterală
12 oct. 2022,, 09:00   2537
Popescu la Cairo: „Republica Moldova și Republica Arabă Egipt vor intensifica cooperarea bilaterală”În cadrul întrevederii cu ministrul afacerilor externe al Egiptului, Sameh Shoukry, ministrul de externe Nicu Popescu a analizat stadiul și perspectivele cooperării bilaterale în domeniile cu potențial real de dezvoltare, convenind cu această ocazie facilitarea dialogului atît la nivel guvernamental, cît și l
Republica Moldova își dorește un acord de comerț liber cu Cairo
12 oct. 2022,, 08:45   2488
Republica Moldova își dorește un acord de comerț liber cu CairoÎn cadrul întrevederii cu ministrul afacerilor externe al Egiptului, Sameh Shoukry, ministrul de externe Nicu Popescu a analizat stadiul și perspectivele cooperării bilaterale în domeniile cu potențial real de dezvoltare, convenind cu această ocazie facilitarea dialogului atât la nivel guvernamental, cât și l
Natalia Gavrilița către ministrul Economiei din Azerbaidjan Republica Moldova este o țară deschisă pentru investiții
11 oct. 2022,, 23:00   2101
Natalia Gavrilița către ministrul Economiei din Azerbaidjan: „Republica Moldova este o țară deschisă pentru investiții”Aflată într-o vizită oficială la Baku, prim-ministra Natalia Gavrilița s-a întîlnit, astăzi, cu ministrul Economiei al Republicii Azerbaidjan, Mikayil Jabbarov. Părțile au făcut un schimb de opinii privind dezvoltarea relațiilor comercial-economice moldo-azere, cu accent pe atragerea investiţiilor, creșterea
Reprezentanții mai multor partide de opoziție discută o agendă comună
11 oct. 2022,, 20:45   2641
Reprezentanții mai multor partide de opoziție discută o agendă comunăReprezentanții mai multor partide de stînga, centru și dreapta au avut consultări la Chișinău pe 11 octombrie, în cadrul platformei Agendei Comune. La întîlnire au fost prezenți reprezentanți a șapte partide: Congresul Civic, Partidul Socialiștilor, Partidul Liberal Democrat din Moldova, primarul Capitalei
Trei concurenți electorali au prezentat rapoartele privind finanțarea campaniei electorale
11 oct. 2022,, 17:26   1058
Trei concurenți electorali au prezentat rapoartele privind finanțarea campaniei electoraleComisia Electorală Centrală a luat act de rapoartele privind finanțarea campaniei electorale a alegerilor locale noi din 16 octombrie 2022, pentru perioada 1-7 octombrie, prezentate de concurenții electorali: PAS, PLDM și PD. Potrivit raportului, Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” a prezen
Nicolae Pascaru Exercițiile NATO ale României puteau fi amînate măcar cu un an
11 oct. 2022,, 15:30   3686
Nicolae Pascaru: "Exercițiile NATO, ale României puteau fi amînate măcar cu un an"Autoritățile Moldovei ar trebui să facă tot posibilul pentru a îndepărta de noi conflictul militar din Ucraina, să respecte neutralitatea și să prevină încercările de a iniția continuarea conflictului sau un conflict pe teritoriul nostru. Această opinie a fost exprimată de fostul deputat, politologul, lide
Ce a discutat Natalia Gavrilița cu președintele parlamentului Azerbaidjanului
11 oct. 2022,, 11:15   2274
Ce a discutat Natalia Gavrilița cu președintele parlamentului AzerbaidjanuluiÎn cadrul vizitei sale oficiale la Baku, prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, s-a întîlnit cu președintele parlamentului Azerbaidjanului, Milli Majlis, Sahiba Gafarova, relatează Noi.md. Salutîndu-l pe prim-ministrul Republicii Moldova, președintele Milli Majlis s-a referit la nivelul actu
Maia Sandu cere Guvernului modificarea temporară a legislației
11 oct. 2022,, 10:11   3572
Maia Sandu cere Guvernului modificarea temporară a legislațieiPreședintele Republicii Moldova cere Guvernului să modifice temporar legislația pentru ca poliția să poată interveni în restabilirea ordinii publice în cazul protestelor care au loc în centrul capitalei. Declarația a fost făcută de Maia Sandu în cadrul unui briefing de presă, notează Noi.md ”Le mulțumes
CSJ a stabilit data primei ședințe de judecată întrun dosar în care figurează Igor Dodon
11 oct. 2022,, 09:50   3925
CSJ a stabilit data primei ședințe de judecată într-un dosar în care figurează Igor DodonCurtea Supremă de Justiție (CSJ) a programat pentru 17 octombrie prima ședință de judecată în dosarul în care figurează fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, acuzat de procurori de corupție pasivă. Dosarul privind presupusa primire de către Igor Dodon a unei sume de bani va fi examinat de un
Grosu pentru presa din România Pregătim a doua şedinţă comună a parlamentelor
11 oct. 2022,, 09:45   2705
Grosu, pentru presa din România: „Pregătim a doua şedinţă comună a parlamentelor”Președintele Parlamentului Republicii Moldova a afirmat într-un interviu acordat Agerpres că se află des în discuții cu omologii din România și că se pregătește o doua şedinţă comună a parlamentelor. „La nivel de Legislativ şi la nivel de Executiv sîntem în contact permanent. Din septembrie anul trecut, av
Nicu Popescu se află întro vizită oficială în Egipt
11 oct. 2022,, 08:45   2197
Nicu Popescu se află într-o vizită oficială în EgiptViceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, efectuează astăzi, o vizită de lucru la Cairo. Aceasta este prima vizită a unui oficial de rang înalt din țara noastră în Republica Arabă Egipt de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-egiptene la 13 februarie 1992.
Grosu Parcursul proeuropean al Moldovei nu este încă ireversibil
11 oct. 2022,, 07:44   2797
Grosu: Parcursul pro-european al Moldovei nu este încă ireversibilParcursul pro-european al Moldovei nu este încă ireversibil, iar sarcina actualului guvern este să-l facă ireversibil. Potrivit Infotag, acest lucru a fost precizat într-un interviu acordat Agerpres de către preşedintele parlamentului, Igor Grosu. "Aici sigur că vom munci. Avem alături partenerii de încred
Raportul Comisiei Europene privind implementarea condiţionalităţilor pentru aderare UE va fi publicat
11 oct. 2022,, 07:32   2458
Raportul Comisiei Europene privind implementarea condiţionalităţilor pentru aderare UE va fi publicatRaportul Comisiei Europene privind progresul Republicii Moldova în implementarea celor nouă condiţionalităţi puse de Comisie la Acordarea statutului de ţară candidată pentru aderare la Uniunii Europene (UE) va fi publicat în octombrie 2023. Declaraţia a fost făcută de Ministrul Afacerilor Externe şi Integr
Nosatîi Am analizat direcțiile de deplasare a rachetelor
11 oct. 2022,, 07:23   3407
Nosatîi: Am analizat direcțiile de deplasare a rachetelor O încălcare flagrantă a suveranității Republicii Moldova. Astfel califică ministrul apărării survolarea spațiului aerian național de către trei rachete rusești. Anatolie Nosatîi spune că rachetele prezentă un pericol major pentru aeronavele civile. De asemenea, o astfel de încălcare flagrantă a spațiului a
Krîlov Autoritățile au prelungit starea de urgență deoarece cu ea este mai sigur
10 oct. 2022,, 19:15   2834
Krîlov: "Autoritățile au prelungit starea de urgență, deoarece cu ea este mai sigur"Autoritățile moldovenești au prelungit starea de urgență, pentru orice eventualitate, considerînd că este mai sigur cu ea. Această opinie a fost exprimată într-un comentariu pentru eNews de politologul Valentin Krîlov, comentînd decizia Parlamentului de a prelungi starea de urgență la inițiativa Guvernulu
Victor Gaiciuc Pe teritoriul țării noastre nu va fi război
10 oct. 2022,, 19:00   3151
Victor Gaiciuc: "Pe teritoriul țării noastre nu va fi război"Moldova trebuie să-și mențină neutralitatea și atunci pe teritoriul său nu va fi război și va fi pace. Această opinie a fost exprimată de ex-ministrul Apărării al Republicii Moldova, Președintele Uniunii Ofițerilor din Republica Moldova, Victor Gaicuc, într-un comentariu pentru eNews. "Nimeni nu știe
Summitul CSI fără Maia Sandu Diplomația de la Astana Președinta Moldovei nu va participa
10 oct. 2022,, 18:15   3102
Summitul CSI, fără Maia Sandu? Diplomația de la Astana: Președinta Moldovei nu va participaMaia Sandu nu va participa la summitul CSI de la Astana. Potrivit RIA, anunțul vine de la Ministerul de Externe al Kazahstanului, transmite realitatea.md. Conform autorității, ceilalți lideri ai comunității și-au confirmat prezența. Evenimentul se va desfășura pe 14 octombrie și va fi prezidat de către pre
Batrîncea Situația din țară dictează necesitatea unirii forțelor politice
10 oct. 2022,, 17:27   2442
Batrîncea: „Situația din țară dictează necesitatea unirii forțelor politice”PSRM și Congresul Civic discută despre „unirea forțelor politice”. Astăzi au avut loc primele consultări în acest sens. „sîntem încrezători că sîntem capabili de o astfel de unire a eforturilor”, a comunicat socialistul Vlad Batrîncea, transmite newsmaker. Reprezentanții Partidului Socialiștilor din Republ
Protestele continuă Cine și cum împarte banii fugarului Șor
10 oct. 2022,, 15:45   3296
Protestele continuă: Cine și cum împarte banii fugarului Șor Recrutarea și recompensarea oamenilor aduși organizat la protestele Partidului Șor – acestea sunt sarcinile așa-numitelor „patratiste” din Orhei. Ele sunt cele care coordonează procesul de organizare la nivelul orașului, fac listele cu protestatari și le transmit banii pentru participarea la manifestațiile or
Sandu pentru The Washington Post Supraviețuirea democrației noastre depinde de aderarea la UE
10 oct. 2022,, 15:15   2972
Sandu, pentru The Washington Post: Supraviețuirea democrației noastre depinde de aderarea la UEPreședintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a oferit un interviu pentru Washington Post în care a vorbit despre problema gazelor, războiul din Ucraina dar și situația complicată în care se află țara noastră în ultima perioadă. Șefa statului a spus că cu toții ne dorim ca războiul să ia sfîrșit cît mai cur
Sandu ia transmis un mesaj de felicitare președintelui Austriei
10 oct. 2022,, 14:45   2436
Sandu i-a transmis un mesaj de felicitare președintelui AustrieiPreședinta Republicii Moldova Maia Sandu l-a felicitat pe Alexander Van der Bellen după ce acesta a fost reales președinte al Austriei. Van der Bellen a cîștigat o majoritate clară împotriva celorlalți șase candidați în primul tur. „Felicitări președinte Alexander Van der Bellen pentru victoria solidă l
Lipsirea de subvenții de stat a Partidului Șor Ce a decis Curtea Supremă de Justiție
10 oct. 2022,, 14:07   2640
Lipsirea de subvenții de stat a Partidului Șor: Ce a decis Curtea Supremă de JustițieCurtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins recursul depus de Partidul Şor în privința deciziei Comisiei Electorale Centrale (CEC), prin care a lipsit formațiunea politică de subvențiile de la bugetul de stat, pentru o perioadă de jumătate de an. Astfel, se menţine încheierea din 26 septembrie curent a Curţ
Sturza către guvernare Ei vă vor jos Ei vor prin haos ca să scape de pușcărie
10 oct. 2022,, 13:21   3326
Sturza, către guvernare: ”Ei vă vor jos. Ei vor prin haos ca să scape de pușcărie!”Fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, într-un comentariu pe pagina sa de facebook, chiamă guvernarea la acțiune. Potrivit lui ceea ce se întîmplă azi la Chișinău este un exemplu de maxim cinism politic.
Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea de toamnă a APCE
10 oct. 2022,, 11:30   2316
Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea de toamnă a APCEDelegația Parlamentului Republicii Moldova participă la sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Reuniunea se desfășoară la Strasbourg, în perioada 10-14 octombrie. Din delegație fac parte deputații Ion Groza, vicepreședintele Comisiei politică externă și integrare europeană
Perciun îl îndeamnă pe Ceban să aplice legea și să alunge protestatarii din centrul capitalei
10 oct. 2022,, 09:45   2779
Perciun îl îndeamnă pe Ceban să aplice legea și să alunge protestatarii din centrul capitaleiBlocarea bulevardului Ștefan cel Mare este inacceptabilă, iar primarul capitalei, Ion Ceban, este cel care trebuie le ceară solicite organizatorilor protestului să elibereze bulevardul prin dispoziția emisă de primărie. Este opinia deputatului PAS Dan Perciun, care spune că, în cazul în care edilul capitalei
Natalia Gavrilița întreprinde o vizită oficială la Baku
10 oct. 2022,, 09:00   2245
Natalia Gavrilița întreprinde o vizită oficială la BakuÎn perioada 10 – 12 octombrie curent, prim-ministra Natalia Gavrilița se va afla într-o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, în cadrul căreia va avea mai multe întrevederi cu oficiali de rang înalt și reprezentanți ai mediului de afaceri. Șefa Executivului va avea o întrevedere cu Președintele Republi
Ministerul rus de Externe Moldova este la curent cu liniile roșii ale Rusiei în problema transnistreană
9 oct. 2022,, 16:30   4424
Ministerul rus de Externe: „Moldova este la curent cu liniile roșii ale Rusiei în problema transnistreană”Chișinăul cunoaște foarte bine poziția Moscovei și este conștient de liniile sale roșii în problema transnistreană. Acest lucru a fost declarat într-un interviu acordat TASS de către directorul celui de-al doilea departament al țărilor CSI al Ministerului rus de Externe Alexei Polishchuk.
Nicu Popescu La ministeriala OSCE va fi discutată reglementarea transnistreană
9 oct. 2022,, 14:30   3532
Nicu Popescu: La ministeriala OSCE va fi discutată reglementarea transnistreanăMinisteriala Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) va avea loc în primele zile ale lunii decembrie, în cadrul căreia se va discuta inclusiv reglementarea transnistreană, a declarat Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul unei emisiuni de la Vocea Bas
Nicu Popescu despre pericolele războiului din Ucraina Riscurile rămân foarte mari și foarte multe
8 oct. 2022,, 14:00   2691
Nicu Popescu, despre pericolele războiului din Ucraina: Riscurile rămân foarte mari și foarte multeMinistrul de Externe, Nicu Popescu, declară că, în contextul războiului din Ucraina, riscurile continuă să fie mari pentru Republica Moldova. În cadrul unei emisiuni de la Vocea Basarabiei, oficialul a sugerat că unul dintre pericolele existente ține de securitatea energetică, întrucît aceasta depinde inclusi
Boțan Arhitectura proiectului Comunității Politice Europene este încă neclară
8 oct. 2022,, 13:00   2735
Boțan: „Arhitectura proiectului Comunității Politice Europene este încă neclară”Arhitectura proiectului Comunităţii Politice Europene este încă neclară, dar nu este o alternativă la Uniunea Europeană. Această opinie a fost exprimată de politologul Igor Boțan în cadrul programului „TEMA cu Lyudmila Belchenkova”, comentînd Comunitatea Politică Europeană, al cărei prim summit a avut loc
Ambasadorul Kazahstanului în Moldova Țara trece printro reformă a sistemului politic
8 oct. 2022,, 12:00   2640
Ambasadorul Kazahstanului în Moldova: Țara trece printr-o reformă a sistemului politicCum este Kazahstanul în perioada post-Nazarbayev? Ce s-a schimbat în politica internă și în politica externă? Despre aceasta, Almat Aidarbekov, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Kazahstanului în Moldova, a vorbit pentru Noi.md. Potrivit diplomatului, după binecunoscutele evenimente din luna ian
Care este posibilitatea alegerilor anticipate în Moldova Opinie
8 oct. 2022,, 09:45   4074
Care este posibilitatea alegerilor anticipate în Moldova. Opinie În Moldova acum există o singură posibilitate pentru alegeri parlamentare anticipate - o scindare a partidului de guvernămînt. Dacă fracțiunea partidului de guvernămînt Acțiune și Solidaritate nu se scindează, atunci nu vor fi alegeri anticipate.” Această opinie a fost exprimată de politologul Igor Boțan î
Iohannis Este important pentru Moldova că va găzdui viitorul summit al Comunității Politice Europene
7 oct. 2022,, 22:01   2580
Iohannis: "Este important pentru Moldova că va găzdui viitorul summit al Comunității Politice Europene"Președintele Romîniei, Klaus Iohannis, a salutat astăzi faptul că Republica Moldova va găzdui, primăvara viitoare, cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene (CPE) – o structură creată ieri la Praga, care reunește statele membre ale UE și țările partenere. Potrivit lui, acest fapt indică un semn
Gavrilița despre magazinele sociale ale lui Șor Cîte pot fi deschise cu 1 miliard de euro furat
7 oct. 2022,, 18:15   2884
Gavrilița, despre magazinele sociale ale lui Șor :Cîte pot fi deschise cu 1 miliard de euro furat?Prim-ministra Natalia Gavrilița le propune moldovenilor să se gîndească la faptul „cîte magazine sociale și pe cîte produse mai ieftine ajunge 1 miliard de euro, care a fost furat”, atunci cînd se întreabă de ce statul nu poate oferi produse mai ieftine, așa cum pot fi găsite în magazinele sociale care îi apa
Parlamentul și reprezentanții massmedia previn și a combat dezinformarea
7 oct. 2022,, 18:00   2148
Parlamentul și reprezentanții mass-media previn și a combat dezinformareaLa Parlament a fost prezentat primul Program de cooperare în domeniul combaterii dezinformării și promovării democrației „Triunghi pentru Democrație”. La eveniment au participat Președintele Parlamentului, Igor Grosu, europarlamentarul Dragoș Tudorache, președinta Comisiei cultură, educație, cercetare, tinere
Dosarului transnistrean subiect de discuții cu ambasadoarea Germaniei la Chișinău
7 oct. 2022,, 16:00   2801
Dosarului transnistrean subiect de discuții cu ambasadoarea Germaniei la ChișinăuVicepremierul Oleg Serebrian a primit-o astăzi în vizită pe Margaret Uebber ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, oficialii au salutat nivelul excelent al relațiilor bilaterale dintre cele două state, fiind evidențiată susținerea puternică a Republicii Fede
Ultimele știri din Moldova și în lume, la rubrica Politica, jocuri politice, acorduri, litigii și intrigi. Politică internă și externă a politicienilor din Moldova.
Cutremure stiri: 502