X 

Politică

Tauber cu legitimație de candidat independent la alegerile locale
29 sep. 2023,, 21:10   4015
Tauber, cu legitimație de candidat independent la alegerile localeDeputata Marina Tauber, fosta membră a Partidului ȘOR declarat neconstituțional, a obținut astăzi legitimația de „candidat independent” care-i permite „să se bată” pentru șefia Primăriei Bălți la alegerile locale generale. Anunțul a fost făcut de Marina Tauber seara pe conturile de pe rețelele sociale. Dep
RMoldova își consolideaza cooperarea cu Azerbaidjanul
29 sep. 2023,, 19:00   3249
R.Moldova își consolideaza cooperarea cu AzerbaidjanulSecretara de stat a Ministerului Justiției, Nadejda Burciu, a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Azerbaidjan, E.S. Gudsi Osmanov. Discuțiile au vizat stadiul cooperării bilaterale pe segmentul justiției și posibilitatea dezvoltării acesteia. Secretara de stat Nadejda Burciu a informat pe ambasado
Recean la Berlin Contăm pe sprijinul Germaniei pentru deschiderea negocierilor de aderare
29 sep. 2023,, 17:12   3090
Recean, la Berlin: Contăm pe sprijinul Germaniei pentru deschiderea negocierilor de aderareAgenda de reforme în domeniul economic și energetic, dar și posibilitățile de extindere a cooperării comercial-economice moldo-germane au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu Svenja Schulze, ministra federală pentru cooperare economică și dezvoltare. Oficialii au pus în prim-plan
După pronunțarea hotărîrii CC Tauber a depus din nou o cerere pentru a candida la funcția de primar de Bălți
29 sep. 2023,, 17:11   4556
După pronunțarea hotărîrii CC, Tauber a depus din nou o cerere pentru a candida la funcția de primar de BălțiDeputata Marina Tauber a depus astăzi, 29 septembrie curent, repetat cererea de înregistrare în calitate de candidat pentru funcția de primar al municipiului Bălți. Se întîmplă după ce joi seara, 28 septembrie, Curtea Constituțională a suspendat legea care îi interzice participarea la alegeri. „Astăzi sînt
Olesea Stamate despre decizia CC privind candidații la alegeri ai fostului partid ȘOR
29 sep. 2023,, 15:45   5456
Olesea Stamate, despre decizia CC privind candidații la alegeri ai fostului partid ȘORMembrii fostului partid ȘOR, scos în afara legii, pot să se înscrie în cursa electorală. Aceasta după ce Curtea Constituțională (CC) a suspendat temporar legea ce interzicea acest lucru. Olesea Stamate consideră că decizia Înaltei Curți deschide temporar posibilitatea pentru fostul partid ȘOR să-și înscrie ca
Dodon spune dacă socialiștii vor candida la prezidențiale
29 sep. 2023,, 15:08   4039
Dodon spune, dacă socialiștii vor candida la prezidențialePartidul Socialiștilor își va anunța candidatul pentru funcția de președinte al R. Moldova în acest an. Despre aceasta a anunțat liderul PSRM, în cadrul unei emisiuni online. „Maia Sandu va pierde alegerile prezidențiale”, susține liderul socialiștilor, Igor Dodon. Acesta a fost întrebat de internauți, dac
Ministerul de Externe despre pașaportul diplomatic al angajatului Primăriei prins beat la volan
29 sep. 2023,, 14:27   4356
Ministerul de Externe, despre pașaportul diplomatic al angajatului Primăriei prins beat la volanPașaportul diplomatic, prezentat polițiștilor de vicepretorul sectorului Botanica, a fost declarat nul, afirmă reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Instituția a mai spus că a inițiat o verificare exhaustivă a utilizării documentelor de serviciu și că imunitățile di
Efros despre prietenia cu Buzu și Spînu
29 sep. 2023,, 12:50   5373
Efros despre „prietenia” cu Buzu și Spînu„Pînă la 16 ani evident că am învățat într-o școală, am trăit în aceeași localitate, dar am avut cariere și domenii diferite. Nu ne-am intersectat”, a menționat ministrul Afacerilor Interne, Andrian Efros, întrebat dacă e o coincidență că este originar dintr-un sat cu ministrul Infrastructurii Andrei Spînu
Directorul Agenției Relații Interetnice anunță că va participa la alegerile locale
29 sep. 2023,, 12:04   4393
Directorul Agenției Relații Interetnice anunță că va participa la alegerile localeDirectorul Agenției Relații Interetnice, Dmitri Moruz, și-a suspendat activitatea în cadrul instituției, urmare a deciziei de a-și înainta candidatura la funcția de primar al municipiului Cahul. Moruz a făcut anunțul pe rețelele de socializare.
Popescu anunță inițierea consultărilor publice a Planului Național pentru Aderare la UE
29 sep. 2023,, 11:23   1610
Popescu anunță inițierea consultărilor publice a Planului Național pentru Aderare la UEMinistrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, anunță că Planul Național pentru Adererea la uniunea Europeană va fi supus consultărilor publice, notează noi.md ”Sînt bucuros să anunț că am ajuns în momentul în care prezentăm spre consultari publice Planul Național pentru Aderarea la Uni
Vor putea exponenții Partidului Șor participa la alegeri Serbenco Este prematur să spunem
29 sep. 2023,, 11:09   3557
Vor putea exponenții Partidului Șor participa la alegeri? Serbenco: "Este prematur să spunem"Pînă la decizia de marți a Curții Constituționale pe marginea sesizării deputaților fostului partid Șor este prematur să spunem dacă reprezentanții acestuia vor putea fi înregistrați în cursa electorală, a declarat la Radio Moldova secretarul de stat de la Ministerul Justiției, Eduard Serbenco. Și reprezen
Recean la Berlin Vă încurajez să analizați portofoliul oportunităților investiționale din Republica Moldova
29 sep. 2023,, 07:45   6275
Recean la Berlin: ”Vă încurajez să analizați portofoliul oportunităților investiționale din Republica Moldova”Republica Moldova este o destinație a oportunităților pentru investitorii străini, iar Guvernul continuă să promoveze politicile și reformele orientate spre creșterea economică și susținerea oamenilor de afaceri, inclusiv a întreprinderilor mici și mijlocii. Despre oportunitățile pe care le oferă țara noas
Legea care interzice membrilor partidului Șor să candideze în alegeri suspendată de Curtea Constituțională
28 sep. 2023,, 22:43   4686
Legea care interzice membrilor partidului Șor să candideze în alegeri, suspendată de Curtea Constituțională Echipa politicianului fugar, Ilan Șor, ar putea participa la alegerile din această toamnă, și nu doar, după ce magistrații Curții Constituționale a Moldovei (CCM) au suspendat prevederile Codului Electoral, propuse și votate de partidului de guvernămînt Acțiune și Solidaritate (PAS), care impuneau o interdicț
Candidatul la funcţia de primar al Chişinăuui Vasile Costiuc este cercetat penal
28 sep. 2023,, 21:51   5749
Candidatul la funcţia de primar al Chişinăuui, Vasile Costiuc, este cercetat penalCandidatul la funcţia de primar al municipiului Chişinău, Vasile Costiuc, este cercetat penal după ce a luat la pumni agentul de pază al unui hotel din oraş. Imaginile cu incidentul violent au apărut în spaţiul public. În urma loviturilor, angajatul s-ar fi ales cu o comoţie cerebrală. Vă avertizăm că urmează
CEC a acreditat alți 20 de observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor
28 sep. 2023,, 21:38   3156
CEC a acreditat alți 20 de observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilorComisia Electorală Centrală a acreditat, în cadrul ședinței de astăzi, 20 de observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor locale generale din 5 noiembrie. Dintre aceștia, 13 persoane au fost acreditate la solicitarea Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/BIDD
Nicolae Ciucă Este vital să obținem decizia de deschidere a negocierilor de aderare la UE a R Moldova
28 sep. 2023,, 19:15   3238
Nicolae Ciucă: Este vital să obținem decizia de deschidere a negocierilor de aderare la UE a R. MoldovaEste vital să obținem cît mai curînd decizia politică de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova și Ucrainei. Declarația a fost făcută de președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, la Forumul Euro-Atlantic de Reziliență. Oficialul a menționat că România va contin
Spînu despre eventuale discuții la PAS privind demisia lui Vasiloi
28 sep. 2023,, 17:03   3486
Spînu, despre eventuale discuții la PAS privind demisia lui VasiloiMinistrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a fost întrebat, dacă în cadrul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) s-a discutat despre demisia șefului Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, după atacul de la Aeroport. „Nu am fost implicat în asemenea discuții. Probabil, discuțiile a
Maia Sandu la salutat la Chișinău pe un cunoscut producător american
28 sep. 2023,, 16:35   4095
Maia Sandu l-a salutat la Chișinău pe un cunoscut producător americanȘefa statului l-a salutat astăzi la Chișinău pe scenaristul, regizorul și producătorul american, Jonathan Nolan, aflat în țara noastră la invitația Ministerului Culturii. Discuțiile au vizat oportunitățile de dezvoltare pentru industriile creative din Republica Moldova, modalități de suport și colaborare p
Sondaj Patru partide ar intra în Parlament în cazul unor alegeri
28 sep. 2023,, 16:03   7041
Sondaj: Patru partide ar intra în Parlament în cazul unor alegeriDacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare, în Legislativ ar accede patru partide, arată datele unui sondaj prezentat de compania de cercetare sociologică IMAS. Din totalul celor chestionați, 6,7% nu ar vota, iar 15,5% nu știu sau nu au răspuns. Din respondenții deciși, 39,1% ar vota cu Part
Sondaj Respondenții întrebați în ce perioadă de guvernare oamenii au dus o viață mai bună
28 sep. 2023,, 15:15   4046
Sondaj: Respondenții, întrebați în ce perioadă de guvernare oamenii au dus o viață mai bună45 la sută dintre cetățeni consideră că oamenii o duceau mai bine în timpul guvernării comuniste, relevă rezultatele sondajului de opinie:"Realitatea socio-politică și percepția mass-media, septembrie 2023", realizat de compania IMAS. La întrebarea: "În ce perioadă de guvernare credeți că oamenii din Moldo
Noul ministru al finanțelor Petru Rotaru a depus jurămîntul de învestire
28 sep. 2023,, 15:15   3620
Noul ministru al finanțelor, Petru Rotaru, a depus jurămîntul de învestireMinistrul desemnat al finanțelor, Petru Rotaru, a depune jurămîntul de învestire în funcție, în prezența președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, informează Noi.md "Domnule ministru, vă mulțumesc că ați demonstrat deschidere și ați acceptat să veniți în echipa Guvernului. Așteptările societății și ale m
Veronica Sirețeanu Ultima mea zi în calitate de Ministru
28 sep. 2023,, 14:06   4221
Veronica Sirețeanu: ”Ultima mea zi în calitate de Ministru”Ministra finanțelor, Veronica Sirețeanu, în ultima sa zi de mandat a mulțumit lui Dorin Recean, dar și colegilor pentru susținere. Într-un mesaj publicat pe pagina sa de facebook, aceasta spuncă că deși pentru ea urmează o perioadă pasivă pe plan profesional, totuși aceasta va fi una foarte importantă din
Pavlovschi Pentru a elimina riscul revenirii lui Stoianoglo autoritățile au inventat demiterea lui
28 sep. 2023,, 14:00   3654
Pavlovschi: "Pentru a elimina riscul revenirii lui Stoianoglo, autoritățile au inventat demiterea lui"Stanislav Pavlovschi, expert juridic, și-a exprimat opinia cu privire la demiterea lui Aleksandr Stoianoglo. Potrivit expertului, în cazul în care Stoianoglo decide să atace decizia autorităților, procesul ar putea să se prelungească mulți ani. El a declarat acest lucru în cadrul emisiunii "По факту", transmi
Cum apreciază cetățenii revenirea lui Andrei Spînu la Guvern sondaj
28 sep. 2023,, 13:15   4476
Cum apreciază cetățenii revenirea lui Andrei Spînu la Guvern - sondajAproape 50 la sută dintre moldoveni consideră revenirea lui Andrei Spînu în funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale drept o măsură proastă. Cel puțin așa arată datele ultimului sondaj - Realitatea socio-politică și percepția mass-media, septembrie 2023, prezentat astăzi de compania
Candidații cu cele mai mari șanse la alegerile prezidențiale sondaj
28 sep. 2023,, 12:54   3940
Candidații cu cele mai mari șanse la alegerile prezidențiale - sondajÎn eventualitatea unor alegeri prezidențiale anticipate, candidații cu cele mai mari șanse de cîștig ar fi Maia Sandu și Igor Dodon, arată rezultatele sondajului de opinie:"Realitatea socio-politică și percepția mass-media, septembrie 2023", realizat de compania IMAS. Întrebați cu cine ar vota, dacă dumini
Fugarul Vladimir Plahotniuc a dat în judecată Consiliul UE
28 sep. 2023,, 11:56   4805
Fugarul Vladimir Plahotniuc a dat în judecată Consiliul UEOligarhul Vladimir Plahotniuc, care la sfîrșitul lunii mai a fost sancționat de UE pentru tentative de destabilizare a R. Moldova, a dat în judecată Consiliul Uniunii Europene. Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM) cere anularea deciziei prin care i-au fost impuse restricții, dar și recuper
Eșanu despre situația din Găgăuzia Vor mai exista multe conflicte
28 sep. 2023,, 11:46   4434
Eșanu despre situația din Găgăuzia: “Vor mai exista multe conflicte”Fostul viceministru al Justiției, Nicolae Eșanu, consideră că, în pofida aprobării noului Comitet Executiv, în autonomia Găgăuză vor mai apărea tensiuni între aleșii locali. Această opinie a fost exprimată în cadrul emisiunii “Post factum”, de la postul ITV. Potrivit juristului, unele din motivele invocate
Noul ministru al Finanțelor depune azi jurămîntul
28 sep. 2023,, 09:42   4325
Noul ministru al Finanțelor depune azi jurămîntulAstăzi, începînd cu ora 15:00, ministrul desemnat al finanțelor, Petru Rotaru, va depune jurămîntul de învestire în funcție, în prezența președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Petru Rotaru a activat în domeniul financiar fiscal începînd 2006, atît în sectorul privat, cît și în sectorul public, inclusi
Ce a reușit să facă Filat dar nicicum nu reușește Plahotniuc
28 sep. 2023,, 09:30   4223
Ce a reușit să facă Filat, dar nicicum nu reușește Plahotniuc Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, nu poate reveni în marea politică moldovenească, deoarece a plecat, nu se află în țară și el nu s-a angajat niciodată serios în politică, ci s-a implicat mai mult în afaceri tenebre. O astfel de opinie a exprimat fostul prim-ministru, pr
Spînu De anul viitor taxă de modernizare a Aeroportului nu va mai fi
28 sep. 2023,, 09:15   2885
Spînu: De anul viitor taxă de modernizare a Aeroportului nu va mai fiDispare integral taxa de modernizare a Aeroportului. Asigurările sînt date de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Potrivit oficialului, taxa de 9 euro a fost redusă la jumătate, iar începînd cu anul viitor va fi exclusă complet. Potrivit oficialului, autoritățile caută investi
Politolog În spatele partidului ALDE și a Arinei Spătaru stă Plahotniuc
28 sep. 2023,, 07:45   3990
Politolog: În spatele partidului ALDE și a Arinei Spătaru stă PlahotniucÎn spatele Arinei Spătaru s-ar afla oligarhul fugar Vlad Plahotniuc, crede expertul politic Victor Ciobanu. El a vorbit despre acest lucru în timpul emisiunii "Vocea ta". "Godea a fost președintele acestui partid și a fost cu Plahotniuc foarte mult timp. Deci, din acest partid a fost creat nou apărutul par
Ministerul rus de Externe sa expus referitor la prezența reprezentanților SUA în Moldova înaintea alegerilor
27 sep. 2023,, 16:30   4338
Ministerul rus de Externe s-a expus referitor la prezența reprezentanților SUA în Moldova înaintea alegerilorRusia observă o prezență intensificată a reprezentanților americani în Moldova în ajunul alegerilor din republică. Acest lucru a fost declarat la un briefing de către reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „În ajunul alegerilor locale generale din Republica Moldova, care
Metsola optează pentru deschiderea negocierilor de aderare pentru Moldova pînă la sfîrşitul anului
27 sep. 2023,, 16:18   3326
Metsola optează pentru deschiderea negocierilor de aderare pentru Moldova pînă la sfîrşitul anuluiPreşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, speră că UE va deschide negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova pînă la sfîrşitul anului, cerînd ca speranţele acestor ţări candidate să nu fie dezamăgite, potrivit AFP. Într-un interviu acordat marţi pentru European Newsroom, care reuneş
Zaharova a comentat cuvintele lui Sandu despre valorile europene
27 sep. 2023,, 11:58   6951
Zaharova a comentat cuvintele lui Sandu despre "valorile europene"În țările NATO și UE nu există exemple practice de implementare a așa-numitelor valori europene. Despre acest lucru a declarat reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Astfel ea a comentat declarația președintelui Moldovei, Maia Sandu, care a spus că "este necesar nu doar
Arina Spătaru cere statului să îi asigure o gardă de corp după ce a fost agent sub acoperire
27 sep. 2023,, 09:48   4580
Arina Spătaru cere statului să îi asigure o gardă de corp, după ce a fost „agent sub acoperire”Fosta deputată Arina Spătaru, cea care a investigat sub acoperire și a deconspirat împreună cu instituțiile de anchetă finanțarea ilegală a partidelor politice de către grupul infracțional Șor, spune că își asumă riscuri mari, așa că cere statului să îi asigure o gardă de corp. „Îmi asum riscuri mari, așa
Maia Sandu despre acțiunea lui Rosian Vasiloi împotriva Ministerului de Interne
27 sep. 2023,, 09:41   4566
Maia Sandu, despre acțiunea lui Rosian Vasiloi împotriva Ministerului de InterneȘefa statului declară că nu deține suficiente informații despre ce se întîmplă în interiorul Ministerului de Interne ca să poată oferi anumite comentarii. Este vorba, în special, despre cazul lui Rosian Vasiloi, care, fiind cercetat în dosarul atacului armat de la Aeroport, a acționat Ministerul de Interne în
Noi reguli de organizare și funcționare a Parlamentului
26 sep. 2023,, 21:15   4387
Noi reguli de organizare și funcționare a ParlamentuluiDeputații vor depune un jurămînt, ca element de legitimare a momentului începerii efective a exercitării mandatului de deputat și responsabilizării acestora în fața poporului pe care îl reprezintă. Prevederea se conține în proiectul Codului cu privire la organizarea și funcționarea Parlamentului, care a fo
Peskov Moldova se înșeală văzînd în valorile europene o respingere a Rusiei
26 sep. 2023,, 19:45   4479
Peskov: "Moldova se înșeală, văzînd în valorile europene o respingere a Rusiei"Autoritățile moldovenești văd valorile europene ca pe o respingere a tot ceea ce este rusesc - aceasta este o concepție profund greșită. Despre acest lucru a declarat jurnaliștilor Secretarul de presă al Președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov. Anterior, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu,
De la începutul perioadei de înregistrare în cursa electorală au fost depuse peste 200 de dosare
26 sep. 2023,, 15:55   4492
De la începutul perioadei de înregistrare în cursa electorală au fost depuse peste 200 de dosareÎn primele 7 zile de la începutul perioadei de depunere a dosarelor pentru înregistrarea în calitate de candidat la funcția de consilier în consiliile municipale Chișinău și Bălți și cele raionale, au fost depuse, în total, 191 de dosare. Dintre acestea, 172 de cereri au fost recepționate din partea partidelo
Guvernul anunță detalii noi despre atacurilor cibernetice asupra platformelor guvernamentale
26 sep. 2023,, 15:06   3634
Guvernul anunță detalii noi despre atacurilor cibernetice asupra platformelor guvernamentaleÎn ultima săptămînă s-au intensificat atacurile cibernetice pe mai multe platforme, anunță Guvernul Republicii Moldova. Atacuri, în format Ddos, au suferit inclusiv platformele Aeroportului Internațional Chișinău, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetice (ANRE), dar și platforma web a Ministerului
Dorin Recean pleacă la Berlin Se va întîlni cu Olaf Scholz
26 sep. 2023,, 14:44   4197
Dorin Recean pleacă la Berlin. Se va întîlni cu Olaf ScholzÎn perioada 27 - 29 septembrie, prim-ministrul Dorin Recean va efectua o vizită de lucru la Berlin, în cadrul căreia va participa în calitate de invitat la Forumul germano-român, alături de omologul său român, Marcel Ciolacu și cancelarul german Olaf Scholz, anunță Noi.md Șeful Executivului va avea întreve
Ministra Finanțelor Veronica Sirețeanu pleacă din funcție
26 sep. 2023,, 14:14   6005
Ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu, pleacă din funcțieGuvernul rămîne fără un ministru. Este vorba de Veronica Sirețeanu, care ocupă din 16 februarie 2023, funcția de ministră a Finanțelor. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței de Guvern, marți, 26 septembrie, de premierul Dorin Recean. Sirețeanu urmează să intre în concediu de maternitate. „E ultima dat
Declarație Moldova trebuie să facă demersuri bine argumentate pentru extrădarea lui Șor
26 sep. 2023,, 09:12   4556
Declarație: "Moldova trebuie să facă demersuri bine argumentate pentru extrădarea lui Șor"Republica Moldova trebuie să facă demersuri foarte bine argumentate pentru a obține extrădarea lui Ilan Șor și trebuie să își ia aliați puternici. Despre aceasta a declarat directorul Centrului de Investigații Jurnalistice, Cornelia Cozonac. Potrivit Corneliei Cozonac, îngrijorate ar trebui să fie mai mult
Începe desemnarea candidații în primăriile și consiliile orășenești comunale și sătești
26 sep. 2023,, 08:45   3302
Începe desemnarea candidații în primăriile și consiliile orășenești, comunale și săteștiPersoanele care doresc să candideze în circumscripțiile electorale de nivelul II – primării și consilii orășenești, comunale și sătești – își pot depune dosarele începând cu ziua de astăzi și până pe 6 octombrie inclusiv. Documentele prezentate sunt examinate de consiliul electoral de circumscripție în ter
Sandu Oamenii care șiau vîndut votul pentru 50 de lei nu vor avea pe urmă bani pentru dezvoltarea localității
26 sep. 2023,, 08:15   5717
Sandu: Oamenii care și-au vîndut votul pentru 50 de lei nu vor avea pe urmă bani pentru dezvoltarea localitățiiLocalitățile din Republica Moldova, conduse de exponenți ai „grupărilor criminale” vor rămîne fără bani europeni pentru implementarea proiectelor de modernizare. Declarația a fost făcută de șefa statului, Maia Sandu în cadrul ediției de luni, 25 septembrie, a emisiunii „Новая неделя” cu Anatolie Golea de l
Sandu despre bașcanul Găgăuziei Pe numele dumneaei există un dosar penal
26 sep. 2023,, 07:03   6276
Sandu, despre bașcanul Găgăuziei: „Pe numele dumneaei există un dosar penal”„Pe numele dumneaei există un dosar penal, așa că eu nu văd de ce trebuie să mă grăbesc dacă încă sunt atâtea întrebări în jurul acestui subiect”, a precizat Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la TV8. Șefa statului a făcut precizarea în contextul în care decretul de desemnare a Evgheniei Guțul în fotoli
Președinta despre cumpăratul partidelor și mita pentru alegători Nu are nimic dea face cu democrația
25 sep. 2023,, 23:36   3875
Președinta, despre cumpăratul partidelor și mita pentru alegători. „Nu are nimic de-a face cu democrația”Cumpăratul partidelor politice, mituirea candidaților și alegătorilor reprezintă riscuri serioase pentru Republica Moldova, iar autoritățile se pregătesc să facă față acestor provocări la viitoarele scrutine electorale. Declarația a fost făcută de președinta țării, Maia Sandu în cadrul ediției de luni, 25 sep
Declarație Cursele aeriene spre și dinspre Moscova încă pe standby
25 sep. 2023,, 23:33   4027
Declarație: Cursele aeriene spre și dinspre Moscova, încă pe stand-byCursele aeriene cu destinația Moscova și cele dinspre capitala Federației Ruse rămîn pe stand-by. Autoritățile Republicii Moldova nu examinează la această etapă posibilitatea reluării acestora din motive de securitate. „Nu poate fi vorba despre reluarea acestor zboruri din cauza riscurilor privind securit
Șefa statului nemulțumită de scandalul de la CSM cu Muntean
25 sep. 2023,, 23:25   4024
Șefa statului, nemulțumită de scandalul de la CSM cu MunteanȘefa statului, Maia Sandu, a declarat că va insista pe un registru electronic, după scandalul în care este vizat Iulian Muntean, membrul CSM delegat de Parlament, învinuit într-un dosar de corupție. „Unde a fost acest document pînă acum?”, a menționat președinta. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisi
Sandu Reintegrarea țării se poate face și după aderarea la UE
25 sep. 2023,, 23:20   4637
Sandu: ”Reintegrarea țării se poate face și după aderarea la UE”„UE nu mai condiționează integrarea europeană a RM cu reintegrarea țării și soluționarea conflictului transnistrean. Pe de altă parte, oamenii noștri de pe malul stîng vor vedea ce înseamnă integrarea în UE”. Declarația îi aparține șefei statului, Maia Sandu. Totodată, președinta a declarat în cadrul emisi
Ultimele știri din Moldova și în lume, la rubrica Politica, jocuri politice, acorduri, litigii și intrigi. Politică internă și externă a politicienilor din Moldova.
Cutremure stiri: 506