În principiu, acest lucru nu este rău, deoarece "economiștii profesioniști" cu experiență practică care au condus economia și finanțele moldovenești timp de 30 de ani, nu au înțeles ce trebuie de făcut pentru ca țara noastră să devină un al doilea Singapore. În același timp, toți acești economiști ai noștri au condus economia în mod activ, urmînd sfaturile consultanților străini. Drept urmare, sîntem ca mai înainte cea mai săracă țară din Europa și nu înțelegem cu adevărat ce trebuie făcut pentru a merge înainte.
Nu este rău că la conducerea economiei vin oamenii "proaspeți", dar, chiar dacă ei înțeleg ce trebuie de făcut, le vor permite acest lucru "partenerii de dezvoltare" care i-au educat și i-au hrănit pe acești oameni?De exemplu, vor permite Guvernului ca în Parlament să fie modificate actele legislative privind reformarea sistemului financiar-bancar în așa fel încît moneda națională să fie capabilă să dezvolte cu adevărat economia? Sau să elimine (atenueze) concurența neloială din partea mărfurilor importate care au inundat piața moldovenească? Sau să fie întors țării portul Giurgiulești? Sau să creăm programe de dezvoltare, dar nu să reducem totul?
Lista poate fi continuată și am scris în repetate rînduri despre acest lucru, în special, cu privire la problemele din sectorul bancar.
Dacă "partenerii de dezvoltare" care i-au educat și i-au hrănit pe aceste persoane vor continua politica de frînare a dezvoltării celei mai sărace țări din Europa și de promovare doar a propriilor interese în Moldova, atunci această guvernare va suporta un eșec inevitabil.
Vasile Balan
Adăuga comentariu