Un consilier din cabinetul Chicu, Vitalie Dragancea, care a confirmat pentru Europa Liberă încă o dată în plus intenţia actualului executiv să anuleze concesiunea aeroportului.
Dragancea a precizat că la originea acestei intenţii nu ar sta provenienţa gestionarului, ci ineficienţa acestuia.„Este important ca firma care gestionează o astfel de infrastructură să fie eficientă şi bine intenţionată. Din păcate, de la început şi pînă acum, au existat foarte multe pete albe, pete negre care au generat un volum mare de suspiciuni în jurul acestei concesionări”.
Firma Avia Invest, care primise în urmă cu şase ani de la autorităţile moldovene, pentru aproape o jumătate de secol, în concesiune principala aerogară a ţării, se angajase să investească anual peste 240 de milioane de dolari, iar 1% din venituri să-l verse la bugetul statului. Vitalie Dragancea afirmă, pe de altă parte, că executivul ar avea convingerea că aceasta nu şi-ar fi respectat angajamentele investiţionale, doar că nu ar dispune deocamdată şi de date precise doveditoare.
Adăuga comentariu