Jurnaliștii de la Cu Sens au analizat rapoartele financiare depuse la CEC de către formațiunile politice care și-au lansat candidații în cursa electorală pentru alegerile locale din noiembrie 2023, iar rapoartele au scos la iveală costurile asociate cu obținerea unui fotoliu de primar, calculînd bugetele electorale în raport cu numărul de Primării cîștigate, transmite Știri.md.
Calculele au fost efectuate pe baza premisei că partidele au alocat aproximativ jumătate din bugetele electorale pentru promovarea primarilor, iar cealaltă jumătate - pentru promovarea consilierilor.Rezultatele arată o variație semnificativă în cheltuieli: în timp ce unele partide au investit doar cîteva mii de lei pentru un mandat de primar cîștigat, fie că este vorba de un sat, fie vorba despre un oraș sau un municipiu, altele au fost nevoite să investească și cîteva sute de mii de lei.
În total, cele 23 de partide ai căror candidați au obținut funcții de primari și consilieri locali au cheltuit aproximativ 31 de milioane de lei, sume provenite din cotizații, alocații de la stat, donații, dar și surse financiare proprii sau bunuri.
Iată, pe scurt, cît a costat un singur fotoliu de primar fiecare partid/formațiune politică:
Mișcarea Alternativa Națională (MAN) - 369,3 mii de lei
Partidul Acțiunii Comune - Congresul Civic - 114,4 mii de lei
Partidul Nostru - 79,4 mii de lei
Partidul Național Liberal - 77,6 mii de lei
Partidul „Renaștere” - 47,4 mii de lei
Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare - 44,2 mii de lei
Partidul Schimbării - 36,4 mii de lei
Partidul Național Liberal - 29,7 mii de lei
Voința Poporului - 27,7 mii de lei
Platforma Demnitate și Adevăr (DA) - 27,4 mii de lei
PSRM - 20,05 mii de lei
PLDM - 18,7 mii de lei
ALDE - 17,2 mii de lei
PAS - 16,3 mii de lei
Adăuga comentariu