„Eu văd de foarte multe ori că spun că de un vot al deputatului Oleinic (n.r. Alexandru Oleinic, deputat independent) depinde, dar de votul meu nu m-a întrebat nimeni. Eu votul meu încă nu mi l-am dat nimănui și am de gînd să-l negociez pentru un Guvern tehnocrat”, a declarat Octavian Țîcu în emisiunea „Întreabă Ghețu” de la TV8.
În opinia lui, există trei soluții privind numirea unui nou Guvern. Prima presupune crearea unei majorități clasice în Parlament, iar membrii în Guvern sînt împărțiți conform unui algoritm de repartizare a voturilor.Deputatul spune că poate exista o variantă de compromis cum au făcut socialiștii cu democrații, doar că blocul ACUM să-și asume guvernarea, iar celelalte două componente le susțin în această guvernare fără a pretinde ministere. „Un fel de Chicu 2, dar într-o variantă a blocului ACUM”, a precizat Țîcu.
„Soluția este un Guvern tehnocrat, format din experți care este posibil de a fi găsiți, ei pot fi apropiați partidelor politice, dar nu pot avea o miză politică explicită pentru că acest Guvern va fi de sacrificiu, n-o să aibă ambiții politice pentru că va trebui să adopte niște decizii foarte nepopulare. El va exista doar într-o formă provizorie”, a menționat deputatul.
Octavian Țîcu spune în care situație nu-și va da votul. „Eu nu o să-mi dau votul pentru un Guvern constituit clasic. Nu vreau alianță cu Șor și Candu. Este o alianță acceptabilă, în varianta cea mai rea cu blocul ACUM, care va conduce Guvernul respectiv sau un Guvern, în forma ideală, tehnocrat, asumat de toate cele patru componente printr-un acord pe care să-l respecte fiecare în parte”, a declarat deputatul.
Actuala majoritate parlamentară formată de Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor a rămas cu 50 de voturi, după ce mai mulți deputați democrați au trecut fie la fracțiunea Partidului Șor, fie în grupul parlamentar „Pro Moldova”.
Adăuga comentariu