X 

Sănătate

Expunerea la poluarea atmosferică poate afecta funcţiile cognitive
15 iun. 23:30   494
Expunerea la poluarea atmosferică poate afecta funcţiile cognitiveO echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Queensland (UQ), Australia, şi de la Universitatea Carnegie Mellon, Statele Unite, a constatat că expunerea la poluarea atmosferică are un impact negativ asupra capacităţii şi funcţionării creierului uman, relatează agenţia Xinhua marţi. Studiul, public
Peste un miliard de persoane la nivel global sunt obeze potrivit unui studiu OMS
15 iun. 23:00   418
Peste un miliard de persoane la nivel global sunt obeze, potrivit unui studiu OMSPeste un miliard de persoane la nivel global sînt considerate în prezent obeze, afecţiune asociată cu un risc crescut pentru numeroase probleme de sănătate, potrivit unor estimări actualizate realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi de un grup internaţional de cercetători. Obezitatea este atî
De ce e bine să mănînci strugurii cu tot cu coajă
15 iun. 22:30   740
De ce e bine să mănînci strugurii cu tot cu coajăStrugurele este unicul fruct care poate fi mîcat singur, neîsoţit de alte alimente, zile de-a rîndul, fără a determina carenţe. Cura de struguri este ideală pentru a ne menţine în formă şi a facilita vindecarea de bolile moderne, legate de excesul de aciditate. Strugurii conţin o gamă variată de mineral
Ce medicamente nu trebuie să iei niciodată dacă ai răcit
15 iun. 22:00   904
Ce medicamente nu trebuie să iei niciodată dacă ai răcitÎn sezonul rece trebuie să fii norocos ca să nu răcești. Organismul este foarte slăbit, iar virusurile se lipesc cu ușurință de noi. Este foarte important să avem o alimentație corespunzătoare, bogată în vitamine, care să ne ajute să ne apărăm de microbi și virusuri, atît cît se poate. Dimpotrivă, la ce
Cum ținem colesterolul sub control
15 iun. 21:30   872
Cum ținem colesterolul sub controlColesterolul o poate lua ușor razna, dacă nu avem grijă, mai ales în perioada Sărbătorilor, cînd petrecerile sînt în lanț, iar bunătățile nu lipsesc. Este esențial să nu uităm că alcoolul, dulciurile și cărnurile ne pot urca rapid valorile colesterolului. De aceea, este foarte important ca orice festin gas
Care sînt cele mai dăunătoare produse pentru o inimă sănătoasă
15 iun. 21:00   801
Care sînt cele mai dăunătoare produse pentru o inimă sănătoasăDacă îți dorești un sistem cardiovascular sănătos, trebuie să ai mare grijă la alimentele dăunătoare și la gustările nesănătoase. Află care sînt cele mai dăunătoare alimente pentru inima ta! Studiile arată că persoanele care consumă prăjeli sînt mult mai predispuse la a dezvolta boli cardiace. De asemenea,
Legătura dintre consumul de zahăr și căderea părului Primele consecințe
15 iun. 20:30   860
Legătura dintre consumul de zahăr și căderea părului. Primele consecințeConsumul excesiv de zahăr creează dependență, provoacă boli cardiovasculare, favorizează dezvoltarea tumorilor, iar lista efectelor negative pe care le are asupra organismului poate continua. Studiile recente arată însă, că acesta este și unul dintre factorii care duc la căderea părului. Nu pînă de mult
Cele 14 alimente pe care doctorii le consumă întotdeauna
15 iun. 20:00   810
Cele 14 alimente pe care doctorii le consumă întotdeaunaNu este nimic exagerat în a spune că mîncarea îţi poate salva viaţa. Dar dacă spui „da" alimentaţiei nesănătoase, bogată în zahăr, grăsimi industriale, sare, carne în exces şi făină, te îndrepţi cu succes către dezastru. Prin alegerea corectă a alimentelor vei ţine departe diabetul, luarea în greutate, bol
De ce să pui un borcan cu sare în dulapul cu haine Cele mai populare trucuri
15 iun. 19:00   1009
De ce să pui un borcan cu sare în dulapul cu haine. Cele mai populare trucuri Cînd curățăm locuința căutăm să avem cele mai bune rezultate cu cele mai bune produse. Totuși, uneori putem avea toată puterea și eficiența în produsele pe care le avem în bucătărie. Acesta este și în cazul unui produs nelipsit din casă: sarea! Poți face minuni cu ea care nu au nicio legătură cu mîncarea.
Comportamentul agresiv dintre frați afectează psihicul
15 iun. 05:30   1035
Comportamentul agresiv dintre frați afectează psihicul?Certurile dintre frați sînt la fel de nocive asupra psihicului lor, precum batjocorirea sau intimidarea de către alți copii mai mari la școala sau în alte medii sociale, conform unui studiu realizat de profesorii americani de la Universitatea din New Hampshire, publicat recent în revista online "Pediatrics".
Legătura dintre inteligență și produsele lactate
15 iun. 04:30   15128
Legătura dintre inteligență și produsele lactateSpecialiștii recomandă să folosești produse lactate și lapte: lipsa lor în alimentație adesea agravează abilitățile mintale ale omului. Uneori, cum au demonstrat experimentele, de cîteva ori. Există o diferență și între cei care mănîncă brînză de vaci, cașcaval, iaurt și altele 1-2 ori pe săptămînă, și cei
Dacă eşti un mare consumator de hamburgeri crenvurşti sau creveţi ai mare grijă
15 iun. 03:30   4722
Dacă eşti un mare consumator de hamburgeri, crenvurşti sau creveţi ai mare grijăStudiile arată că aceste produse conţin substanţe care îţi pot pune sănătatea în pericol. Hamburgerii 70 la sută din carnea tocată de pe piaţă conţine un produs din carne de vită procesat ("pink slime") îmbibat în amoniac. "Pink slime" constă într-un amestec de resturi de carne care mai demult erau consid
5 obiceiuri simple de dimineață care te vor ajuta să slăbești
15 iun. 02:30   2088
5 obiceiuri simple de dimineață care te vor ajuta să slăbeștiDe modul în care începem ziua depinde cît de reușite și fructuoase vor fi orele rămase. Unele obiceiuri de dimineață stabilesc o dispoziție excelentă și vă ajută să vă urmați planul toată ziua, să vă aflați într-o stare bună de spirit și să vă alimentați echilibrat. ELLE vă spune ce obiceiuri contribuie la pi
De ce nu e bine să dormi pe burtă
14 iun. 05:31   1647
De ce nu e bine să dormi pe burtăProbabil una dintre cele mai abordate poziții de somn, dormitul pe burtă nu este recomandat pentru a avea parte de o odihnă de calitate. Totuși, medicii recunosc că cei mai mulți oameni gravitează involuntar spre poziția de somn cu care s-au obișnuit și care îi face să se simtă cel mai confortabil. Dorm
Care alimente ne ajută să supraviețuim primăvară
14 iun. 04:30   3193
Care alimente ne ajută să supraviețuim primăvarăPrimăvara devreme este o perioadă nu prea fericită și ușoară. Dar există produse care ne ajută mai ușor să trecem peste această perioadă. Cașcaval Olandez. Are un conținut sporit de triptofan - o substanță care este implicată in sinteza de serotonină în organism și care asigură buna dispoziție. Pește. Î
Ce alimente îți răpesc energia
14 iun. 03:30   1400
Ce alimente îți răpesc energia?O varietate de factori influențează nivelul de energie zilnic, printre care cantitatea de somn din noaptea precedentă, nivelul de stres, nivelul de activitate fizică desfășurată, precum și alimentele consumate. Mîncarea tinde să îți ofere energie, însă unele alimente pot să te păcălească: par să te revigor
Laptele crud poate fi periculos pentru sănătate
14 iun. 02:30   1292
Laptele crud poate fi periculos pentru sănătateAlături de vitamine și nutrienți în laptele crud de vacă se pot conține și agenţi patogeni. Nu toţi experţii sînt de acord că merită să te bucuri de un pahar de lapte proaspăt obţinut direct de la vacă. Ei cred că în laptele proaspăt, în afară de vitamine și substanțe nutritive se găsesc și agenţi patogeni, d
Florile de tei şi puterile lor vindecătoare
14 iun. 01:30   1635
Florile de tei şi puterile lor vindecătoareÎncă din cele mai vechi timpuri, teiul este recunoscut pentru calităţile sale terapeutice extraordinare iar mirosul emanat de florile de tei este încîntător, acesta resimţindu-se din plin spre sfîrşit de primăvară. Popoarele teutonice considerau acest arbore sacru iar celţii îl priveau ca pe un simbol al a
A fost numit un nou pericol al stresului cronic
13 iun. 05:30   1059
A fost numit un nou pericol al stresului cronicStresul psihosocial cronic crește riscul de demență și poate contribui la dezvoltarea bolii Alzheimer. Oamenii de știință australieni au descoperit ca stresul cronic poate duce la dezvoltarea bolii Alzheimer. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Biological Reviews, scrie Health Europa.
Fructele care au puţine calorii Poţi să mănînci cîte vrei fără să te îngraşi
13 iun. 04:30   1669
Fructele care au puţine calorii. Poţi să mănînci cîte vrei fără să te îngraşiFructele au, de regulă, mult zahăr, de aceea nu trebuie consumate seara, dar atunci cînd ții o dietă, este bine să ai în vedere fructele cu puține calorii, pe care să le consumi cu încredere pe toată perioada curei. Fructele sînt absolut necesare în dieta zilnică,chiar și atunci cînd ești la dietă. Este cu
Trei remedii accesibile împotriva căderii părului
13 iun. 03:30   1527
Trei remedii accesibile împotriva căderii păruluiMulți oameni suferă de alopecie. Știai că se poate inversa căderea părului cu remedii naturale preparate acasă? Găsirea unei modalități de a inversa căderea părului este o preocupare comună, mai ales pe măsură ce îmbătrînim. De asemenea, stresul în exces poate provoca o pierdere dramatică a densității, lum
Nimeni nu a spus vreodată că ceapa este capabilă de astfel de lucruri uimitoare
13 iun. 02:30   2344
Nimeni nu a spus vreodată că ceapa este capabilă de astfel de lucruri uimitoareNu știam că ceapa este atît de folositoare! Ceapa combate perfect voma cronică, datorită proprietăților sale antiinflamatorii care întăresc sistemul imunitar. Ceapa este bogată în antioxidanți, cum ar fi quercetin, care curăță organismul de radicalii liberi și protejează sănătatea generală. În plus,
Oxana Gumennaia Tulburarea de spectru autist este în creștere la copii din cauza gadgeturilor
13 iun. 01:00   905
Oxana Gumennaia: "Tulburarea de spectru autist este în creștere la copii din cauza gadgeturilor" Tulburarea de spectru autist crește la copii din cauza timpului îndelungat petrecut cu gadgeturile. Această opinie a fost exprimată de către psihoterapeutul cognitiv-comportamental, activistul pentru drepturile omului Oxana Gumennaia, în cadrul unui nou talk-show "Без галстуков" ("Fără cravată"), prezentat
Afinele bune pentru sănătate
12 iun. 05:30   657
Afinele, bune pentru sănătateAfinele au nu doar un gust delicios, ci și superputeri reale. Numeroase studii arată că aceste fructe mici și albastre sînt printre cele mai sănătoase și au virtuți puternice antiîmbătrînire și de vindecare. Flavonoidele conținute de afine inhibă răspîndirea bacteriilor și a virusurilor. Îmbunătățesc funcț
Consecința neașteptată a consumării de către copii a băuturilor dulci
12 iun. 04:30   1713
Consecința neașteptată a consumării de către copii a băuturilor dulci Băuturile îndulcite înrăutățesc memoria, precum și abilitățile de învățare la copii. La această concluzie au ajuns oamenii de știință de la universitățile din Georgia și California de Sud (SUA). Cercetările lor au fost publicate pe portalul ScienceDaily. Experții au efectuat o serie de experimente pe șobol
Remedii pentru picioare umflate
12 iun. 03:30   1862
Remedii pentru picioare umflateCauzată de surplusul de greutate, de anumite afecțiuni sau chiar de caniculă, problema picioarelor umflate – numită, în termeni medicali, edem periferic - are rezolvare. Remediile din natură sînt, și de data asta, de folos. Frunzele de alun Remediile pe bază de alun sînt bune în cazul picioarelor umflat
Fructul banal care îți îmbunătățește starea de spirit
12 iun. 02:30   1123
Fructul banal care îți îmbunătățește starea de spiritBogate in minerale si aminoacizi, aceste fructe merita sa ocupe un loc fruntas pe lista noastra de cumparaturi. Ne intaresc sanatatea si au un rol in echilibrarea starii de spirit. Dintre toate alimentele sanatoase pentru creier, nutritionista Ali Miller, autoarea cartilor „The Anti-Anxiety Diet” si „The A
6 idei ca săţi faci un mic dejun sănătos în 5 minute
12 iun. 01:30   12552
6 idei ca să-ţi faci un mic dejun sănătos în 5 minuteNumeroase studii au demonstrat faptul că persoanele care obişnuiesc să mănînce în fiecare dimineaţă au un tonus mai bun pe parcursul zilei, au mai multă energie, reuşeşsc să se menţină la greutatea corporală dorită, rezistă mai uşor în faţa tentaţiilor culinare şi fac alegeri sănătoase la mesele de prînz şi c
6 foloase dovedite științific ale oțetului de mere
11 iun. 05:30   1940
6 foloase dovedite științific ale oțetului de mereOțetul de mere este un remediu domestic foarte popular, dar și un ingredient comun în bucătărie. Oțetul de mere deține numeroase proprietăți benefice pentru sănătate, inclusiv efecte antimicrobiene și antioxidante. În plus, cercetările sugerează că acesta ar putea oferi și alte beneficii, printre care se n
Cu ajutorul aromelor puteţi pierde în greutate
11 iun. 04:30   1018
Cu ajutorul aromelor puteţi pierde în greutateCîte metode sofisticate sînt oferite de către medici, pentru a ajuta femeile să piardă în greutate. Dacă respectarea unei diete stricte nu dă rezultate dorite, apoi nutriţioniştii propun să încercaţi metode mai noi, ca aromoterapia. Se pare că unele arome pot diminua pofta de mîncare: aromele de mere verzi
Cît de sănătoase sînt legumele congelate
11 iun. 03:30   1806
Cît de sănătoase sînt legumele congelateLegumele congelate, în funcţie de tipul lor, pot fi la fel de hrănitoare ca şi cele crude, cu toate că în cazul primelor conţinutul nutriţional este uşor mai scăzut. În funcţie de tipul lor alimentele au o perioadă de păstrare în congelator care poate varia de la o lună sau două pînă la aproape un an. Fruc
Gutuiul cosmetologul cu mii de ani de experienţă
11 iun. 02:30   1755
Gutuiul - cosmetologul cu mii de ani de experienţăForma lui este de pară şi după culoare acest fruct se aseamănă cu o pară. Pulpa lui are un gust acru şi este destul de tare, însă devine moale şi dulce atunci cînd gutuiul este pregătit – de aceea a fost atît de populară din cele mai vechi timpuri dulceaţa din gutui. Dar gutuiul nu este numai delicios şi s
Top 10 alimente care previn cancerul
11 iun. 02:30   1036
Top 10 alimente care previn cancerulÎn fiecare zi citim despre noi oameni care au fost diagnosticati ca suferind de diferite forme de cancer sau ca au decedat din aceasta cauza. In SUA, aproape 1,5 milioane de cazuri se asteapta sa fie diagnosticate anual in vreme ce 559,650 de oameni se preconizeaza ca vor muri in acest an, potrivit America
Varza roșie un leac universal
8 iun. 21:30   5371
Varza roșie, un leac universalBogată în antioxidanți, vitamine, carbohidrați și minerale, varza roșie are o serie de beneficii asupra organismului. În cele ce urmează află ce afecțiuni poți trata prin consumul de varză roșie! Printre cele mai importante vitamine și minerale care se găsesc în compoziția verzei roșii se numără: vitaminel
Pierderea mirosului sa dovedit a fi un simptom al unei boli neurodegenerative
8 iun. 05:30   2077
Pierderea mirosului s-a dovedit a fi un simptom al unei boli neurodegenerativePierderea simțului olfactiv poate fi unul dintre primele semne ale bolilor Parkinson sau Alzheimer, spun cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania, Statele Unite ale Americii, citați de presă internațională. Studiul efectuat de cercetătorii americani arată că pierderea mirosului poate fi, de asemne
De ce persoanele de peste 40 de ani slăbesc mai greu
8 iun. 04:30   29501
De ce persoanele de peste 40 de ani slăbesc mai greuPersoanelor care au trecut de 40 de ani le este mai greu să piardă în greutate. Huffington Post a identificat cîteva lucruri pe care trebuie să le ştie cineva aflat în această situaţie, transmite gandul.info. Un somn neodihnitor Somnul se pare că este cel mai simplu mod de a pierde în greutate. Cercetăt
Cum îți dai seama că ficatul este bolnav
8 iun. 03:30   2749
Cum îți dai seama că ficatul este bolnavCînd ficatul tău nu mai poate să facă față stilului tău de viață, el îți va transmite semnale care ar trebui să te trimită direct la medicul specialist pentru a-l ajuta să-și revină. Cele mai cunoscute semnale ale ficatului afectat sînt oboseala cronică, starea de letargie sau sentimentul de epuizare total
Ce nu trebuie consumat la micul dejun
8 iun. 02:30   1828
Ce nu trebuie consumat la micul dejunNutriționiștii au anunțat o "listă neagră" a produselor care nu sînt potrivite pentru micul dejun. Alimentele pe care oamenii le mănîncă dimineața, joacă un rol-cheie în ceea ce privește sănătatea lui, scrie "MedDayli." Potrivit nutriționiștilor, există o listă de produse care sînt interzise pentru utiliza
Ce se întîmplă în corpul tău dacă mănînci mămăligă
7 iun. 04:30   1715
Ce se întîmplă în corpul tău dacă mănînci mămăligă Mamaliga, un aliment banal pentru multi dintre noi, are beneficii incredibile asupra organismului, sustin specialistii. Porumbul este bogat in acizi grasi nesaturati (85 - 90%), contine multe hidrocarburi, amidon, albumine, foarte multe vitamine din grupa B, vitamina E, vitamina K, fier, fosfor, magneziu,
Îmbrăcămintea naturală şi energia ei tămăduitoare
7 iun. 03:30   1520
Îmbrăcămintea naturală şi energia ei tămăduitoareDeja nu este un secret că totul ce ne înconjoară, emană o anumita energie. Ştiţi de ce fel de energie este pătrunsă îmbrăcămintea pe care o purtăm? Şi ştiţi că energia ţesăturii are proprietăţi tămăduitoare? Ar trebui să remarcăm imediat că lucrurile fabricate din materialele sintetice, au proprietăți noci
Farfuriile roşii cheia scăderii în greutate
7 iun. 02:30   2212
Farfuriile roşii, cheia scăderii în greutate?Folosirea farfuriilor roşii i-ar putea ajuta pe cei ce ţin o dietă să scadă în greutate, afirmă cercetătorii, transmite dailymail.co.uk. Conform unui studiu efectuat de o echipă de cercetători germani şi elveţieni, persoanele care consumă alimente de pe farfurii de culoare roşie şi beau din recipiente de a
Ce tratezi cu lapte de capră
7 iun. 02:30   1666
Ce tratezi cu lapte de caprăChiar daca poate sînteti obisnuiti sa consumati lapte de vaca, trebuie sa stiti ca laptele de capra va ofera mai multe proprietati benefice pentru organismul nostru, transmite incomemagazine.ro. Ganditi-va ce beneficii veti obtine daca consumati in mod obisnuit lapte de capra. Cu siguranta veti fi surprins
Stai pe scaun multe ore pe zi Asta te poate trimite pe patul de spital
7 iun. 01:30   2387
Stai pe scaun multe ore pe zi? Asta te poate trimite pe patul de spitalСercetătorii au asociat statul pe scaun pentru mult timp cu un număr de probleme medicale printre care se află obezitatea şi sindromul metabolic. Studiile au arătat că statul pe scaun pentru mai multe ore creşte semnificativ riscul de deces provocat de boli cardiovasculare şi cancer, informează Mayo Clinic
Lista motivelor pentru care trebuie să mănînci salată în fiecare zi
6 iun. 05:30   1709
Lista motivelor pentru care trebuie să mănînci salată în fiecare ziO singură frunză de salată conţine vitamina A, vitamina C, mangan, crom, fibre, vitamina B1, B2 şi mineralele: potasiu, fier, molibden şi fosfor. Salata este unul dintre alimentele vedetă ale primăverii. Este bogată în beta-caroten şi vitamina C, iar medicii nutriţionişti afirmă că acest aliment este diure
5 alimente care ard caloriile în somn
6 iun. 03:30   1440
5 alimente care ard caloriile în somnRegula cu “nicio masă după ora 6 seara” poate fi dată uitării. Există cîteva alimente minune care pot să dea jos kilogramele în timp ce dormi. Secretul? Sînt alimente bogate în proteine, care îți vor aduce nutrienții necesari fără să îți crească nivelul zahărului în sînge. Astfel, organismul va continua să
Ce să mănînci ca să nu faci cancer
6 iun. 02:30   1318
Ce să mănînci ca să nu faci cancerAlimentele acide sînt cele care creeaza un mediu acid in corp, foarte periculos. Indulcitorii, cafeina, junk food si alcoolul sînt extrem de daunatoare. In schimb, ar trebui sa consumi mai multe alimente alcaline care te apara de cancer.
Cît de bune sîn fructele uscate
6 iun. 01:30   1106
Cît de bune sîn fructele uscateCuriozitate pentru a face un kilogram de fructe uscate este nevoie de 5 kilograme de fructe proaspete! Fructele uscate înlocuiesc dulciurile și conțin o cantitate mare de vitamine. Acestea se recomandă și viitoarelor mămici și pot fi consumate în timpul alăptări. Nutriționiștii spun că fructele uscate sînt
Ceaiul de afine beneficii pentru un organism sănătos
5 iun. 05:30   1392
Ceaiul de afine beneficii pentru un organism sănătosCeaiul de afine oferă o serie de beneficii excelente pentru sănătate, inclusiv capacitatea de a proteja împotriva cancerului, de a întări sănătatea inimii sau de a stimula sistemul imunitar. Află mai multe despre beneficiile sale. Ceaiul de afine mai are rolul de a preveni degenerarea maculară, de a îmb
Aparent sînt inofensive dar utilizate incorect pot fi foarte periculoase
5 iun. 04:30   1154
Aparent sînt inofensive, dar utilizate incorect pot fi foarte periculoaseAceste medicamente aparent banale pe care le luam fără să ne gîndim de două ori, sînt de fapt foarte periculoase. Numai în SUA, sute de mii de oameni ajung la spital în fiecare an din cauza medicamentelor luate greşit. Nu avem statistici pentru ţara noastră, dar putem să bănuim că nu stăm deloc mai bine de
8 fructe și legume pentru sănătatea bărbaților
5 iun. 03:30   3288
8 fructe și legume pentru sănătatea bărbațilorConsumul de fructe si legume este benefic organismului tuturor, insa cu prisosinta al barbatilor, care au nevoie de mai multa energie pentru a se pune in miscare. Fructele si legumele le vor asigura barbatilor nutrientii de care au nevoie pentru intreaga zi si vor contribui din plin la starea lor de sanatate.
Sănătate în Moldova – Știri din medicină și domeniul sănătății, tratamente
Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4065