Cutremure stiri: 506

ANSA anunță retragerea de pe piață a unor alimente: Conțin substanțe ce pot provoca alergii

6 iul. 2022,, 17:37   Societate
3083 0

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță retragerea de pe piață a unui sortiment de bomboane marca „Te Ador” și altul - marca „Rifero”, precum și a unui produs de panificație. ANSA a depistat prezența substanțelor care pot provoca alergii sau intoleranţă pentru unii consumatori în aceste produse:

1. Bomboane „Solei”, marca comercială Te Ador, fabricate pe 3 mai 2022 și care expiră pe 3 noiembrie 2022 - s-a depistat prezența arahidelor nedeclarate;

2. Prune în ciocolată „Perle negre” marca comercială Rifero, fabricate pe 27 iunie 2022 și care expiră pe 27 august 2022 – prezența proteinei din lapte nedeclarate;

3. Pîine fără gluten, marca comercială Sincer - s-a depistat prezența glutenului nedeclarat. Producătorul a sistat imediat producerea acestui produs;

Substanțele depistate nu prezintă pericol pentru sănătatea populației cu excepția consumatorilor cu alergii/intoleranțe la proteine din lapte, gluten, arahide.


„Produsele alimentare care nu au inclusă pe etichetă informația privind prezența oricărui ingredient care provoacă alergii sau intoleranţă precum și/sau a informaţiei privind prezenţa posibilă şi neintenţionată a acestora se consideră neconforme reglementărilor aplicabile din domeniul alimentar”, explică ANSA, transmite tv8.md.

În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii din domeniul alimentar sînt obligați să sisteze producerea și distribuirea produselor menționate, să le retragă din circuit, inclusiv de la consumatori și să informeze în mod clar și precis toți consumatorii cu privire la motivul retragerii.

Agenția a inițiat controale inopinate la producătorii menționați. Se verifică modul în care aceștia retrag din comerț produsele neconforme și întreprind măsuri corective în vederea reducerii riscului prezentate pentru consumatori de un produs alimentar neconform.

ANSA informează producătorii/importatorii să fie responsabili și să eticheteze produsele în conformitate cu legislația în vigoare. În caz contrar, sînt pasibili de răspundere contravențională.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente ael EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova es refera al problema privind caracterul suveran si independent al statului moldovenese?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав