Regulamentele de alocare a capacităților pe termen lung și scurt facilitează schimbul transfrontalier de energie electrică între Republica Moldova și statele membre ale Uniunii Europene și Comunității Energetice. Regulamentul a fost elaborat în colaborare cu partenerii din Romînia și Ucraina, subliniind angajamentul pentru consolidarea pieței energetice regionale și promovarea stabilității și securității energetice.
Potrivit deciziei reglementatorului, regulile pentru frontiera Moldova-Ucraina vor intra în vigoare imediat, fiind avizate de către Autoritatea Națională de Reglementare a Ucrainei (NEURC) la data de 30 ianuarie 2024.
Licitațiile intrazilnice pe frontiera Moldova – Romînia, sînt preconizate începînd cu luna martie. Astfel pe frontiera Moldova – Romînia vor avea loc licitații zilnice și intra zilnice.
Pe frontiera Moldova – Ucraina prima licitația privind alocarea capacității de energie electrică lunară este preconizată pentru data de 20 februarie pentru luna de livrare martie, iar licitațiile zilnice sînt preconizate din data de 29 februarie pentru ziua de livrare 1 martie. Licitațiile vor fi desfășurate pe platforma NPC Ukrenergo.
În ceea ce privește frontiera dintre Moldova și Romînia, licitațiile pentru alocarea capacităților de energie electrică vor avea loc pe platforma CNTEE „Transelectrica” S.A.
Adăuga comentariu