Cazul a avut loc în martie 2018.
Bărbatul supărat pe polițist i-a propus unui lucrător care muncea la ferma lui să dea foc la mașinile unei persoane, promițîndu-i 1000 de euro.
Acesta i-a spus că este supărat pe persoana respectivă (polițist n.a.) pentru că l-a băgat în datorii, aplicîndu-i o amendă. Omul legii gestiona o cauză penală în privința bărbatului, în cadrul căreia s-a dispus un control fiscal. În urma acestuia, suspectul a fost sancţionat în decembrie 2017 pentru încălcarea fiscală în sumă de circa 6 milioane de lei. În luna martie 2018 și soţia lui a fost sancţionată cu 1,6 milioane de lei.
Bărbatul a decis după asta să se răzbune pe omul legii. El i-a spus executorului crimei că poate lua benzină și ulei de la fermă.
Ulterior, într-o noapte din martie 2018, executorul a mers în curtea blocului ofițerilui IP Bender, unde erau parcate automobilele. Acesta a stropit cu o soluţie inflamabilă prima mașină, Honda CRV, care a luat foc. A doua mașină, de model Volvo, deși a fost stropită cu aceeași substanță, nu s-a aprins.
După aceasta, bărbatul și-a sunat comanditarul să-i spună că a luat foc doar o mașină, iar acesta i-a plătit doar 100 de euro, spunînd că restul sumei o va primi cînd va arde și cea de-a doua mașină.
Acest lucru însă nu a mai avut loc, deoarece executorul a fost reținut de oamenii legii.
Polițistul a presupus cine a vrut să se răzbune pe el, deoarece la efectuare perchezițiilor la domiciliul suspectului, ultimul l-a preîntîmpinat că „se v-a clarifica”.
Prin incendierea celor două automobile, polițistului i-a fost cauzat un prejudiciu de 130 de mii de lei.
Executorul a fost găsit vinovat de nimicirea bunurilor persoanei cu funcţie de răspundere și a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Pedeapsa a fost suspendată condiționat cu stabilirea unui termen de probă pe o durată de 2 ani cu obligarea condamnatului să nu-și schimbe domiciliul.
Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Anenii Noi la începutul lunii august 2018.
Adăuga comentariu