X 
Cutremure stiri: 505

Calvarul de la Moldexpo cu ochii unui pacient bolnav de COVID-19

27 aug. 2021,, 11:00   Societate
3346 0

Un pacient cu COVID de la centrul Moldexpo a povestit cu amănunte calvarul prin care a trecut în ultimele 9 zile, fiind internat cu coronavirus.

Pe pagina sa de Facebook acesta a lăudat studenții de la medicină, care se dedică pacienților infectați, dar și a criticat societatea încăpățînată care nu poartă măști de protecție, transmite noi.md cu referire la stiri.md

Este vorba despre Mihai Poiată, care și-a petrecut 9 zile la centrul COVID de la Moldexpo.

”Trebuie să recunosc, imaginile pe care am reușit să le „vînez” cît am fost internat, nu reflectă și nu exprimă suferințele și disperarea pacienților, dar nici munca istovitoare (prost apreciată și prost remunerată) a personalului medical.

M-au înduioșat mai ales tinerele din „eșalonul doi”, majoritatea studente (adică „fără experiență”) – toate agere și hărnicuțe ca niște albinuțe.

În timp ce unele cuconițe se revoltă că măștile de protecție nu le oferă posibilitatea să-și etaleze machiajele ori să savureze din plin plăcerile și distracțiile oferite cu generozitate de localurile selecte ale Chișinăului, Adriana, Mihaela, Nina, Mariana și multe alte tinere de la Departamentul COVID numele cărora nu am reușit să le cunosc, nu au o clipă de răgaz – ba aici o perfuzie sau o injecție, ba în celălalt capăt al sălii s-a rătăcit un bătrîn, ba altul are nevoie de ajutor ca să iasă din camera de baie.

Dacă am realiza un film despre COVID-ul de la MOLDEXPO, imaginea ar fi segmentată, în funcție de boxele în care sînt repartizați pacienții, dar coloana sonoră ar fi unică pentru că și spațiul sonor din această hală uriașă e unic.

Spre deosebire de spitalele tradiționale, la MOLDEXPO cele mai înspăimîntătoare efecte ale maladiei sînt cele... SONORE.

Pe la miezul nopții încep să se audă ba dintr-un colț, ba din altul „expirații convulsive și zgomotoase ale aerului conținut în plămîni”. Cu alte cuvinte, pacienții încep să tușească.

Treptat, „focarele locale” se extind, caracteristicile individuale se suprapun și devine tot mai pronunțat și mai supărător un efect sonor COLECTIV, care reușește să umple spațiul pînă la refuz.

Tusea pacienților, pe cît e de persistentă și impulsivă, devine tot mai violentă, mai stridentă, mai înfiorătoare și se transformă într-un cor infernal.

Doar păcătoșii ajunși în iad și supuși chinurilor veșnice le-ar face concurență sărmanilor pacienți de la MOLDEXPO pe care n-am avut posibilitatea să-i înregistrez...”, a scris bărbatul pe pagina sa de Facebook.

Mărturia unui pacient cu COVID-19 de la Moldexpo: Cor infernal de tuse

Mărturia unui pacient cu COVID-19 de la Moldexpo: Cor infernal de tuse

Mărturia unui pacient cu COVID-19 de la Moldexpo: Cor infernal de tuse

4/13

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав